Arhive Lunare: aprilie 2018

Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean Maramureş a amendat compania Remin cu suma de 75.000 lei în urma accidentului care a avut loc săptămâna trecută la mina Băiuţ. Astfel, conform unui comunicat de presă al Gărzii de Mediu, amenda a fost dată pentru „evacuarea apelor...

Tineri fermieri şi ferme mici De la demararea PNDR 2020 şi pînă în prezent, AFIR a încheiat 9.753 de contracte de finanţare cu tinerii fermieri (sM 6.1), în valoare de peste 400,4 milioane de euro şi a acordat plăţi către aceştia în valoare de 305,7...

Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş a fost publicată lista cuprinzând copiii admişi în prima etapă dedicată înscrierilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019. Este disponibilă şi lista cu cererile nesoluţionate. Raportul cu locurile rămase libere după prima etapă poate fi, de...

Vineri, 6 aprilie, este termenul limită pentru unităţile de învăţământ din Maramureş care doresc să-şi trimită candidaturile pentru obţinerea certificatului de „Şcoală Europeană”. Competiţia se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi...

Clădirea Centrul de afaceri din localitatea Nistru a intrat în modernizare şi reamenajare. La finalul lucrărilor, imobilul va deveni un centru multiedicaţional şi va adăposti: servicii de orientare turistică, farmacie, cabinet medical, sală de conferinţe, catering şi cazare, conform planurilor administraţiei locale din oraşul...

Preşcolarii şi elevii din învăţământul preuniversitar din Maramureş profită de zile libere până marţi, 10 aprilie. Cursurile se vor relua în 11 aprilie (miercuri). Unităţile de învăţământ vor marca, prin manifestări specifice, ziua de 5 iunie - Ziua Învăţătorului. Pentru clasele terminale din învăţământul...

Elevii de clasa a XI-a şi a XII-a au susţinut, între 19 şi 22 martie, simularea probelor scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat. Potrivit rezultatelor, în judeţ au fost bifate 61 de note de 10. La clasa a XI-a, s-au înscris pentru simulare 3.451...

Luna viitoare, în intervalul 7-24 mai, se vor desfăşura probele din cadrul evaluărilor naţionale destinate elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a va avea loc în perioada 7-10 mai. Probele scrise la limba română...

Pe jos, prin Quintin Venind în Franţa, într-o familie necunoscută ce are cu totul alte obiceiuri faţă de familia mea, am crezut că sunt o străină. Totuşi, m-am înşelat, ei tratându-mă ca pe una de-a lor. Cuvintele franţuzeşti au ajuns să fie ceva involuntar pentru...

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală recomandă tuturor reprezentanţilor operatorilor economici să ignore orice comunicări neoficiale sau solicitări de date confidenţiale care pretind că provin de la ANAF, dar sunt transmise de la adrese de email cu origine îndoielnică. "Semnalăm cel mai recent caz în care...

Inspectorii de muncă maramureşeni anunţă angajatorii despre ultima modificare operată în codul muncii. Potrivit acestei schimbări, „Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui, este zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează”. „În România sunt declarate 15 zile de sărbătoare legală. Acordarea zilelor...

Piese din patrimoniul Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare au fost expuse la Palatul Culturii din Iaşi - Complexul Muzeal Naţional "Moldova", în cadrul expoziţiei itinerante "Sat şi societate 1918- 2018". Astfel, în 6 mai 2018, vă puteţi bucura de farmecul satului...

Primăria oraşului Cavnic a început campania de curăţenie. Cetăţenii localităţii au obligaţia să măture în jurul blocurilor şi al caselor unde locuiesc. De asemenea, fiecare gospodar trebuie să decolmateze şanţul din faţa casei, precum şi să cosească periodic iarba. Primăria recomandă toaletarea gardurilor vii...

În Sala Studio a Teatrului Municipal din Baia Mare se joacă spectacolul”Crima din strada Lourcine”, de Eugène Labiche, regia Victor Olãhuţ, scenografia Vãlu Mihai Relian. Este „un spectacol în care comedia îşi râde de ea cu gura până la urechi. Scenele se derulează într-un timp...

Astăzi, 3 aprilie, de la ora 10, are loc livrarea cărţilor şi jucăriilor strânse la American Corner în cadrul campaniei de donaţii „Dăruieşte din suflet pentru un zâmbet de copil”. Campania face parte din proiectul „4/4 pentru prieteni” organizat de Ambasada Statelor Unite în...

Duminică, în jurul orei 12, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident grav de circulaţie produs pe raza municipiului. Verificările efectuate au relevat că un băimărean, de 33 de ani, care conducea un autoturism dinspre strada 8 Martie înspre strada Lunci, într-o...

Duminică, 1 aprilie, în jurul orei 13.30, un echipaj mobil al poliţiei de frontieră din Vişeu de Sus a depistat, în trafic, pe raza localităţii Moisei, un autoturism marca Volks­wagen Passat, condus de către cetăţeanul ro­mân T. Călin, în vârstă de 50 de ani,...

Poliţiştii din Şomcuta Mare au desfăşurat activităţi de cercetare şi documentare cu privire la un caz de tâlhărie sesizat vineri, 30 martie, reuşind să identifice doi tineri, de 19 respectiv 22 de ani, din oraş, bănuiţi de comiterea faptei. Investigaţiile efectuate au relevat că cei...

În perioada vacanţei de primăvară, în judeţ, sunt deschise mai multe unităţi de învăţământ preşcolar cu program prelungit. Astfel, până în 10 aprilie, în municipiul Baia Mare, funcţionează: Grădiniţa cu program prelungit „Ion Creangă”, Grădiniţa cu program prelungit nr. 9, Grădiniţa cu program prelungit nr....

A început Săptămâna Patimilor. Este ultima săptămână din perioada Triodului şi o perioadă de post aspru. Fiecare zi are o semnificaţie aparte, iar prin Sfintele Evanghelii citite în cadrul slujbelor care se săvârşesc, credincioşii sunt îndemnaţi la mai multă grijă faţă de propria viaţă...

Sărbătoarea Floriilor la Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare Duminică, 1 aprilie 2018, de la ora 10,00, praznicul împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare,...

Etapa judeţeană a Olim­piadei Naţionale a Sportului Şcolar la fotbal feminin, ciclul primar, a stabilit campioana judeţeană şi, totodată, echipa ce va reprezenta judeţul Maramureş la etapa de zonă. Patru echipe s-au întrecut în finala pe judeţ, şi anume: Şcoala Baia Sprie, Şcoala "Nichita...

Pe 4 şi 5 aprilie, Sala Sporturilor "Gelu Cărăbăţ" din Seini va găzdui faza pe euroregiune (RO6) la minihandbal, competiţie la care va participa şi Academia de Handbal Minaur. Cele zece echipe participante vor fi împărţite în două grupe de cîte cinci formaţii. La...

Echipe din Satulung, Bârsău, Carei, Baia Mare şi Băiţa (2) au evoluat la Cupa Codrului, ediţia 2018. În finala mică s-au întîlnit Şcoala 18 din Baia Mare şi Şcoala Generală Bârsău, băimărencele impunîndu-se la limită: 1-0. Finala mare, jucată de Băiţa şi Carei, s-a...

Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Gheorghe Pop de Băseşti" organizează, în perioada 24 - 26 mai 2018, evenimentul ProTehnica, care va avea loc la Centrul de Instruire şi Marketing din Baia Mare,...

Teatrul Municipal din Baia Mare găzduieşte astăzi, 3 aprilie, de la ora 17, festivitatea de deschidere a două olimpiade naţionale: „Limba şi literatura română” şi „Lectura ca abilitate de viaţă”. La aceste concursuri, participă 300 de elevi de gimnaziu din întreaga ţară. Maramureşul este...

Accidentul ecologic petrecut în Comuna Băiuţ, unde apele din galeriile fostei mine au ieşit la suprafaţă, inundând localitatea şi poluând Râul Lăpuş, a ajuns subiect de presă la nivel naţional. Gravitatea accidentului este dată de faptul că fauna şi flora au fost puternic afectate,...

Construită la sfârşitul secolului XX, fosta clădire a Tricomarului din Baia Mare (situată pe strada Vasile Lucaciu 61) a fost, între anii 1931 şi 1948, reşedinţa episcopului, informează Episcopia Greco-Catolică de Maramureş. Degradarea clădirii a culminat cu dărâmarea din noaptea de 22 spre 23...

În viaţa fiecărui om apare la un moment dat suferinţa, fie ea fizică, fie interioară. "Răstignirea pare să fie destinul nostru". Şi cu toate acestea, durerea fizică, morală sau sufletească poate fi suportată mai uşor şi asumată doar împreună cu Hristos. Despre "Suferinţa sau...

Duminică, 29 martie 2018, la Buciumi, a avut loc concertul "La porţile cerului", eveniment organizat de Consiliului local şi Primăria Şomcuta Mare şi Parohia ortodoxă din Buciumi, pentru a sărbători împlinirea a 85 de ani de la înfiinţarea corului local. Atunci, în 1933, învăţătorul...