Poliţiştii informează elevii

0
154

• Nonvaloarea drogurilor
În ultimii ani, se constată că interesul pentru tot ce presupune tematica drogurilor (tipuri de droguri, efecte, pedepse asociate oricărei operaţiuni cu substanţe interzise etc.) s-a extins de la adolescenţi, la copii cu vârste tot mai mici.
Articolele pe care le citesc singuri în mediul online, discuţiile pe care le poartă cu prietenii sau colegii mai mari, campaniile antidrog care apar în mass-media le stârnesc acestora interesul pentru a afla cât mai multe despre consecinţele consumului de droguri.
Iată de ce activităţile educative pentru prevenirea consumului de droguri trebuie să înceapă încă din anii de gimnaziu. Astfel că, joi, 3 mai, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu specialiştii antidrog ai CPECA Maramureş, s-au întâlnit cu elevii unei clase de gimnaziu din cadrul Colegiului Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare.
Poliţiştii au evidenţiat pericolele pe care drogurile de risc şi cele de mare risc le pot avea asupra vieţii şi sănătăţii consumatorilor, au vorbit despre cauzele consumului de droguri, despre rapiditatea cu care se poate instala dependenţa şi ce înseamnă aceasta. Informaţiile au fost completate cu materiale video sugestive, astfel încât elevii să perceapă gravitatea urmărilor consumului de substanţe interzise.
Astfel de activităţi, fie că sunt derulate la iniţiativa poliţiei fie la iniţiativa unităţilor de învăţământ vin în întâmpinarea nevoii de cunoaştere, pe care tinerii de azi şi-o manifestă tot mai evident. Este util ca instituţii cu atribuţii în domeniul prevenirii criminalităţii, să ofere elevilor informaţii cât mai detaliate, astfel încât aceştia să fie în deplină cunoştinţă de cauză atunci când vor alege singuri ce să facă sau ce să nu facă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.