Preasfinţia Sa Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureş, a participat, între 30 aprilie şi 2 mai, la sesiunea plenară a Conferinţei Episcopilor din România (CER). Lucrările au avut loc la Blaj, la sediul Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.
La deschiderea conferinţei a participat şi Excelenţa Sa Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic, care a transmis un mesaj personal, precum şi salutul şi binecuvântarea Papei Francisc pentru episcopii, credincioşii şi cetăţenii din România şi Republica Moldova. Totodată, nunţiul şi episcopii au discutat în detaliu despre pregătirea vizitei „ad limina Apostolorum” pe care ierarhii o vor face la Roma, în perioada 5-10 noiembrie a.c. Episcopii au dedicat mult timp discuţiei asupra impactului pe care îl are în viaţa şi activitatea Bisericii noua reglementare europeană cu privire la protecţia datelor personale. În cadrul sesiunilor de lucru, episcopii au dezbătut şi unele aspecte referitoare la educaţie. Episcopii au mai discutat şi despre pre-sinodul şi Sinodul dedicat tinerilor, convocat de Papa Francisc, care se va desfăşura în toamna acestui an la Roma; despre Întâlnirea Mondială a Tineretului din 2019, din Panama, şi Întâlnirea Naţională de la Satu Mare, din 25-29 iulie – la care ierarhii au anunţat că îi vor însoţi pe tinerii participanţi din propriile dieceze şi eparhii. Episcopii au stabilit ca următoarea sesiune plenară a CER să se desfăşoare la Şumuleu Ciuc, în perioada 18-20 septembrie. Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi comuniunea cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte.


























