Vreme de o săptămînă, doi alpinişti utilitari, îndrăzneţi şi profesionişti, au escaladat cu mult curaj turnul şi acoperişul bisericii reformate din Tg. Lăpuş tabla fiind curăţată şi revopsită.
Iată ce am aflat despre această biserică. În anul 1622, reformaţii aveau o biserică în stil gotic, situată la marginea oraşului. În secolul al XVIII-lea, clădirea se afla într-o stare rea şi credincioşii au cerut aprobare pentru ridicarea unei noi biserici. Construită din piatră şi cărămidă, biserica a fost acoperită cu şindrilă, iar turnul, cu tablă. Construcţia navei a durat 17 ani. După încă 7 ani, reformaţii au reuşit să procure mobila interioară. Orga originală a fost construită între anii 1861 şi 1862, iar cea actuală, în 1887, în atelierele meşterului Kolonics István din Târgu Secuiesc. În turn există trei clopote, cel mai vechi a fost turnat în 1919. În anul 1945, a fost introdus curentul electric. Orologiul a fost montat în anul 1874 şi după 130 de ani, în 2004, a fost schimbat cu cel actual. Acum, a venit vremea pentru a efectua lucrările de reabilitare şi înnoire a Bisericii reformate, prin firma Alpin Partener SRL din Satu Mare. Doi dintre muncitorii acestei firme sînt alpinişti utilitari, fraţii Sandor şi Istvan Gabona. După renovare, lăcaşul de cult arată ca o “mireasă”.































