Voluntariat la “Lucaciu”

0
286

La Colegiul Tehnic ”Alexandru Papiu Ilarian” din Zalău, în cadrul Proiectului educaţional naţional de caritate şi voluntariat ”Petale-n vânt”, a avut loc finala concursului ”Festivalul produselor handmade”. Au participat elevi din 15 judeţe, care au demonstrat că spiritul civic şi voluntariatul se îmbină perfect cu întrajutorarea, bunătatea şi generozitatea.
Maramureşul a fost reprezentat de 6 eleve de la Colegiul Naţional ”Vasile Lucaciu” din Baia Mare, din clasele a V-a (Nadia Mare, Daria Pop, Daria Costin) şi a X-a (Luana Duma, Antonia Dan şi Sara Crăciun), coordonate de profesoarele Georgiana Petreuş şi Silvia Donca. Elevele au conlucrat, dând dovadă de ima­ginaţie şi creativitate, au creat produse inedite, şi au obţinut un merituos loc IV, în urma susţinerii celor trei probe (prezentarea standului judeţului, reprezentarea grafică a temei proiectului şi realizarea unui puzzle contra cronometru).
Luana Duma: ”Cu toate că nu am obţinut un loc pe podium, am rămas cu amintiri plăcute. Sunt mândră de munca pe care am depus-o în echipa Maramureşului şi de experienţele trăite pe parcursul întregului proiect”.
Sara Crăciun: ”Am avut ocazia să ne dezvoltăm abilităţile artistice, logice şi sociale. Am socializat cu concurenţi din toate zonele ţării şi am luat parte la activităţi plăcute şi distractive”.
Antonia Pop: ”Sper să mai am ocazia să particip la astfel de activităţi nonformale”.
La cea de-a patra ediţie a proiectului au participat 87 de instituţii de învăţământ din ţară, care au strâns peste 84.000 de lei, pentru a aduce zâmbete în ochii unor copii mai puţin norocoşi, prin intermediul a 12 asociaţii umanitare (din judeţele partenere).
Echipa de proiect din Maramureş, formată din reprezentanţii Colegiului Naţional ”Vasile Lucaciu”, Şcolii Gimnaziale Copalnic Mănăştur, Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” şi Grădiniţei Maya din Baia Mare, şi-a propus sprijinirea financiară a Asociaţiei Esperando. În cele două acţiuni anterioare (Târgul de Crăciun şi Târgul de Paşti), şcolile partenere au demonstrat că voluntariatul se învaţă de timpuriu. Astfel, în luna iunie, Asociaţia Esperando va primi donaţia de 4.788 lei, strânsă de voluntarii celor 4 şcoli implicite. Informaţii de la prof. documentarist Georgiana Petreuş. (G.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.