Miercuri, 6 iunie 2018, la Biblioteca judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, în prezenţa unui numeros auditoriu, a avut loc dezbaterea cărţii „Patrimoniul preindustrial şi industrial în România”, scrisă de Volker Wollmann, originar din Sibiu, acum domiciliat în Germania. Moderator: dr. Teodor Ardelean, directorul bibliotecii.
Autorul a scos în evidenţă că România se înscrie printre ţările cu un bogat patrimoniu tehnic, asupra căreia trebuie să ne îndreptăm cât mai degrabă atenţia, demarând proiecte şi programe de reconversie şi de reabilitare, amenajare şi integrare. Prin patrimoniu industrial se înţeleg mărturiile culturii industriale, de la primele manifestări preindustriale şi până în prezent, având semnificaţie istorică, tehnologică, socială, arhitecturală sau ştiinţifică. O virtute ascunsă, adesea nedescoperită, a valorosului patrimoniu tehnic din România este apartenenţa acestuia la istoria tehnicii, respectiv la civilizaţia naţională şi europeană. După 1989, platforme industriale întregi au fost abandonate, au devenit ”fier vechi” (vezi exploatările miniere Borşa, Baia Sprie, Cavnic). Valori ale patrimoniului preindustrial se află la Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei. Din timpuri mai vechi şi până în prezent, există preocupări privind ocrotirea şi valorificarea patrimoniului industrial în ţară, dovedită prin existenţa a 18 muzee cu profil tehnic (Muzeul Mineritului Petroşani, Muzeul Judeţean de Arheologie şi Istorie Baia Mare, Muzeul Sării Slănic-Prahova şi Salina Turda). S-a referit apoi la monumentele tehnice, din care le-am reţinut pe cele referitoare la Maramureş: staţiile de aprovizionare cu apă a centrelor miniere, acumularea de apă şi barajul Strâmtori-Firiza, sistemul de aducţiune a apei din Lacul Ferneziu la Uzina de apă. În detaliu, a prezentat monumentele tehnice provenind din mineritul metalelor neferoase din zona minieră Baia Mare – Baia Sprie – Cavnic – Băiuţ (lucrări miniere, galerii, puţuri, maşini cu aburi – locomobile – pentru acţionarea maşinilor de extracţie şi a pompelor de evacuare a apei), apoi uzinele de preparare, afinarea aurului şi argintului, monetăria din Baia Mare, uzinele chimico-metalurgice de la Firiza şi Strâmbu Băiuţ.
În Baia Mare, o prezentare de asemenea anvergură a mai avut loc în anul 2004, când Ministerul Culturii şi Cultelor – Direcţia Monumente Istorice şi Muzee, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Muzeul Judeţean Maramureş, Muzeul de Mineralogie, Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei, Biblioteca Judeţeană, Remin S.A. şi R.G. Holz. A.G. au organizat „Al patrulea atelier internaţional de arheologie industrială”. Personal, m-am axat pe patrimoniul industrial minier şi metalurgic din Regiunea minieră Baia Mare. Din anul 2006, în Baia Mare, a fost iniţiat proiectul „Studiu de potenţial privind patrimoniul industrial minier al judeţului Maramureş şi al oportunităţilor de valorificare a acestuia în scopuri muzeal-turistice”, ai cărui parteneri au fost: Consiliul Judeţean Maramureş, Consorţiul Comunitar Minier Maramureş, C.N. Remin. S.A., Centrul Universitar Nord Baia Mare, Muzeul Judeţean de Arheologie şi Istorie, Muzeul de Mineralogie, Clubul de Speologie Montana Baia Mare, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional. Lucrarea a demarat de mai mulţi ani, dar, dar se bate pasul pe loc. Remin a pus la dispoziţia primăriilor din localităţile miniere ”Lista obiectivelor miniere disponibile” pentru compensarea datoriilor faţă de acestea, urmând a fi valorificate de comunităţile locale, însă nu au existat solicitări, cu excepţia primăriei Băiuţ. De la data respectivă, am publicat trei cărţi privind istoricul mineritului şi al metalurgiei, zestrea subsolului Maramureşului şi implicit a patrimoniului industrial miniero-metalurgic. După 12 ani de la încetarea activităţii miniere, încă nu a fost aprobată Strategia industriei miniere pe perioada 2017-2035, cât şi a modificării şi completării Legii minelor. La ora actuală, minele fiind în curs de închidere, multe inundate, altele şi unele cariere sunt avute în vedere spre reintroducere în circuitul productiv, deci nici o mină sau lucrare magistrală nu mai pot fi atrase în circuitul turistic sau muzeal. Nu pot să nu remarc faptul că din Maramureş nici un obiectiv din minerit sau din metalurgie nu a fost introdus în patrimoniul cultural industrial, cum ar fi spre exemplu: coşul de fum de la Phoenix, sau de la mina Bolduţ din Cavnic: galeria Ferdinand, galeria de acces în mină din colonia foştilor deţinuţi politici, clădirea veche fostă sală de compresoare şi staţie de pompe de căldură, ruinele topitoriei de la Logolda, flotaţia amplasată în cascadă (se degradează ireversibil); iar maşina de extracţie tip Bamert de la puţul Kuenburg este expusă în … Austria. În Valea Jiului, la Exploatarea minieră Petrila, în urma închiderii minei, prin Ordinul nr. 2.823 din 21 decembrie 2015 al ministrului Culturii, s-a aprobat clasarea în Lista monumentelor istorice, grupa valorică A: atelierele mecanice; clădirea compresoarelor vechi şi termocentrala cu coşul de fum; mina Deak; puţul nou cu skip; puţul central (turnul şi hala); preparaţia veche. Se naşte întrebarea firească: de ce nu şi în Maramureş? Coşul de Fum de la Cuprom, înalt de 351,5 m, cu diametrul de 70 m la bază şi 6 m la coronament, cea mai înaltă construcţie din ţară, pus în funcţiune în 1995, elogiat la timpul respectiv în Europa şi America de Nord, nu constituie obiectul unui proiect de amenajare în scop turistic, deşi este o realizare tehnică şi istorică pentru comunitatea băimăreană. Unii dintre parlamentarii maramureşeni, în loc să se ocupe de problemele Maramureşului, de aprobarea Strategiei miniere a mineritului, a Legii minelor, sunt mai interesaţi de patrimoniul de la Roşia Montană, uitând că cele câteva sute de tone de aur constituie proprietate a statului şi vor trebui valorificate în folosul României, nu incluse în patrimoniul mondial spre a fi păstrate în pământ spre vecie!
Ing. Lazăr-Aurel PANTEA
