O tânără a rămas fără bijuterii în valoare de 6.000 lei în Baia Mare

0
193

Oricât de mult v-ar plăcea să aflaţi ce vă rezervă viitorul, nu vă lăsaţi păcăliţi de aşa-zisele ghicitoare care vă abordează pe stradă! Sub pretextul că ştiu tot, acestea vă pot lua ca prin farmec bijuteriile, banii sau alte lucruri de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră.

Naivitatea a costat-o destul de scump pe o tânără, din Baia Mare. În timp ce se deplasa pe B-dul Traian, aceasta a fost abordată de o persoană necunoscută care a convins-o că îi va ghici norocul. Victima şi-a dat jos toate bijuteriile şi le-a pus într-o bucată de hârtie astfel încât necunoscuta să facă un mic ritual. Şi ca farmecele să aibă efecte, tânăra a fost sfătuită să păstreze bijuteriile împachetate în hârtie pentru o perioadă de timp. După ce s-a îndepărtat de „ghicitoare”, aceasta şi-a dat seama că bijuteriile, a căror valoare a fost estimată la 6.000 de lei, nu se mai aflau în hârtie şi a anunţat poliţia. Poliţiştii de investigaţii criminale desfăşoară cercetări pentru identificarea autoarei şi recuperarea prejudiciului.
Fiţi atenţi când sunteţi abordaţi pe stradă cu asemenea pretexte. Mai mult, nu puneţi la dispoziţia persoanelor necunoscute bani sau bunuri pe care acestea vi le solicită!

30 de societăţi comerciale şi persoane fizice verificate
Amenzi în sumă de 16.000 lei şi un dosar penal pentru contrabandă

Comercializarea unor produse care au termenul de valabilitate expirat sau pentru care nu pot fi prezentate documente legale de provenienţă, dar şi alte abateri practicate de unii comercianţi au fost sancţionate de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, în urma unor controale efectuate pe raza municipiului Baia Mare.
Acţiunea desfăşurată pe parcursul a două zile a vizat înainte de toate protejarea populaţiei împotriva unor acte comerciale ilicite, dar şi prevenirea, descoperirea şi combaterea ilegalităţilor care se comit în domeniul produselor agroalimentare. Au fost efectuate verificări la sediile a 20 de societăţi comerciale şi 10 persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi comerciale. Neregulile constatate au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproximativ 16.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea mai multor pachete cu ţigări de contrabandă şi ridicarea în numerar a 1.480 lei.
De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, după ce au constatat o infracţiune de contrabandă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.