Deşi sunt departe de ţară, nu am uitat că aniversăm un veac de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârşirea statului naţional român prin Unirea Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Regatul României. La începutul acestui an, s-au împlinit 100 de ani de la discursul preşedintelui american Woodrow Wilson, cuprinzând cele 14 puncte necesare pentru încheierea războiului mondial şi reconstrucţia păcii europene. Între ele, dreptul la autodeterminare al naţionalităţilor, în temeiul căruia a fost adoptată la Oradea, în 12 octombrie 1918, Declaraţia de independenţă a românilor transilvăneni, pas hotărâtor pentru Marea Unire. Românii nu uită contribuţia vizionarului preşedinte american în confirmarea Marii Uniri. Să fim înţeleşi, unirea este expresia voinţei poporului român! A nu se uita celebrele credenţionale, dar ea trebuia confirmată de marile puteri. Că aşa-i făcută lumea! În acest context aniversar, am încadrat şi conferinţa istoricului Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, susţinută la Washington. Distinsul oaspete român a avut întâlniri cu reprezentanţi ai Arhivelor Naţionale ale SUA, Bibliotecii Congresului, Centrului Internaţional Woodrow Wilson şi ai Asociaţiei Istoricilor Americani. În cadrul dialogului cu David Ferreiro, arhivistul Statelor Unite, şi Grant Harris, directorul Secţiei Europene a Bibliotecii Congresului, au fost abordate subiecte privind dezvoltarea cooperării instituţionale, dar şi contribuţia americană la sfâşitul Primului Război Mondial. Numele lui Grant Harris m-a dus cu două decenii în urmă, când ne-am cunoscut în Maramureş.
Preşedintele Academiei Române a avut o întâlnire şi cu Edward Luttwak, renumit politolog şi expert internaţional în strategie, fost consultant al Guvernului SUA şi al armatei americane. La toate momentele vizitei, a participat ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior. Preşedintele Academiei Române a participat, în capitala americană, la conferinţa internaţională având ca subiecte renaşterea Europei, celebrarea a 100 de ani de la Conferinţa de Pace de la Paris şi crearea noilor state în Europa Centrală şi de Est. Au luat parte istorici, cercetători, reprezentanţi ai mediului academic şi diplomatic din Statele Unite, România, Polonia, Slovacia, Cehia, Ucraina. După cum a comunicat Ambasada României în SUA, evenimentul a durat două zile. Istoricul Ioan-Aurel Pop a prezentat reperele principale ale creării statalităţii româneşti, anterioare anului 1918, accentuând asupra voinţei exprimate de populaţiile care s-au unit cu Regatul României, în favoarea actului Unirii. În cadrul aceleiaşi conferinţe, istoricul Denis Deletant, profesor asociat în cadrul Georgetown University, cunoscut de noi şi prin prezenţa la Sighetu Marmaţiei, a expus detaliile participării României la Primul Război Mondial. A mai subliniat principalele acţiuni politice, diplomatice şi militare pe care România le-a întreprins în acea perioadă.
Ambasadorul României în SUA a precizat şi el că Marea Unire de la 1918 a fost un moment cardinal în evoluţia noastră istorică, iar românii din America au avut o contribuţie esenţială la marea înfăptuire. Atunci, toate organizaţiile româneşti s-au unit sub conducerea căpitanului Vasile Stoica şi a preotului Vasile Lucaciu şi au convins guvernul american de atunci şi pe preşedintele Wilson de justeţea Unirii.
A fost expresia capacităţii noastre de a fi laolaltă, o acţiune politică şi diplomatică inteligentă pe plan extern. Ambasadorul Maior a mai subliniat că „astăzi, când nişte inconştienţi, aş spune, sau nişte oameni fără cultură politică şi istorică vorbesc despre relaţia României cu SUA ca fiind una de subordonare, uită că America a fost ţara care ne-a ajutat să ne întregim naţional”.
Este o părere diplomatică izvorâtă din realitate. Da, am fost sprijiniţi să revenim la matca geografică şi culturală originară. Pentru prima dată, marile puteri au ţinut seama şi de voinţa popoarelor, nu numai de interesele lor. Este nevoie să ţinem aprinsă flacăra evenimentului în marile centre ale lumii, să se ştie ce a vrut poporul român. În acest sens, prezenţa preşedintelui Academiei Române la Washington a fost de bun augur, necesară, cu vectorul recunoştinţei. Românii au fost în 1918 mai presus de ei înşişi, când au rostit psalmul reîntregirii neamului. Era nevoie să ni se recunoască măreaţa faptă. Atunci, America nu a întârziat s-o facă.
