Tenorul Vlad Miriţă este unul dintre artiştii care s-a implicat activ în demersul Coaliţiei pentru Familiei cu privire la organizarea referendumului care să aducă definirea clară în Constituţie a ceea ce înseamnă familia. Deocamdată lucrurile s-au poticnit, dar artistul crede cu tărie în “instituţia” familiei. Este convins că viaţa are sens doar în familie, pentru că “familia e cea care îţi dă putere” şi care e alături de tine la bine, dar şi la rău. Tenorul mai crede că “omul sfinţeşte locul”. De aceea, speră ca mentalitatea românilor să se schimbe şi fiecare din noi să pună accent mai mult pe faptele proprii, nu pe ale celor din jur.
Modelul de trai adus din Occident întârzie întemeierea unei familii
R: Am văzut că v-aţi implicat mult în demersul Coaliţiei pentru familie. Cât de necesar e acest demers care vizează definirea clară în Constituţie a ceea ce înseamnă familia?
V.M.: Este un punct important în istoria ţării noastre din punct de vedere social. Noi toţi ştim că trăim într-o epocă în care s-a plecat mult “afară”, în special generaţia tânără. Tinerii au văzut care e dinamica lucrurilor în Occident. Logica elementară ne cheamă să ne dăm seama că noi întotdeauna am fost cu un pas-doi în urma Occidentului. Subiectul despre protejarea instituţiei familiei este azi unul foarte important. El trebuie tranşat. Probabil că e atât de important încât se amână acest deznodământ. Practic nu ni se dă voie să alegem. Parlamentul României ţine pe loc această formă de manifestare a poporului român, organizarea referendumului. Încercăm şi noi să accelerăm lucrurile atât cât ne stă în putere. Partea bună e că oamenii sunt încă ancoraţi în realitate în România. Cele 3 milioane de semnături care susţin demersul ne arată că România e încă pe făgaşul bun. Sunt convins că cele 3 milioane de semnături înseamnă mai mulţi oameni. De exemplu, eu nu am apucat să semnez. La fel şi părinţii mei.
R: Mai pun românii accent pe familia firească şi pe ceea ce ar trebui să însemne familia?
V.M.: Da, se pare că da. Deşi dinamica lucrurilor ne arată că generaţia tânără întârzie să-şi întemeieze familii. Dar îşi doresc acest lucru. A pătruns şi la noi dinamica Occidentului. Generaţia tânără a fost prinsă în acest sistem de gândire în care se pune accent pe carieră, apoi vine familia, într-un viitor cert. Nu se ştie când va fi acest lucru, pentru că el nu va fi dacă nu îl pui pe ordinea de zi. Tinerii spun: vreau să mă căsătoresc, vreau să am copii. Când? Nu ştiu. Şi eu am trecut prin acest tip de mentalitate. M-am căsătorit destul de târziu.
“Familia e centrul preocupărilor mele de zi cu zi”
R: Pentru dvs. ce înseamnă familia?
V.M.: A ajuns să însemne foarte mult. Centrul preocupărilor mele de zi cu zi. Pentru că nu se poate. Orice reuşită ai avea în plan profesional, nimic nu are valoare dacă nu se întemeiază pe o bază, iar baza nu poate fi decât familia, care duce mai departe tot ce ai acumulat tu, tezaurizează. Totul capătă sens. Dacă tu ai reuşit ceva, se bucură întreaga familie. Putem intra într-o discuţie mult mai profundă despre caracterul egoist al societăţii de astăzi. Societatea ne îndeamnă să faci tu, să reuşeşti tu, totul e cu Tu. Nu, trebuie să facem, să reuşim împreună. Reuşita personală nu înseamnă nimic dacă nu o împarţi cu ceilalţi, cu familia. Familia e cea de unde îţi iei putere, acolo unde te întorci să te bucuri cu cei dragi şi cea care te susţine în momentele grele pentru că viaţa nu e numai roz, e în mai multe nuanţe. Consider esenţial ca familia să producă, să procreeze, să lase mai departe ceea ce adună, indiferent că e vorba despre o afacere, o înţelepciune a familiei, este un lanţ care nu trebuie rupt.
Noi trebuie să ne uităm în Occident la tot spectrul. În general, informaţia proastă vine cel mai repede la tine. Informaţia valoroasă vine mai greu la tine.
Să păstrăm intact “lanţul familiei”
R: Familia dvs cum a fost?
V.M: Eu păstrez vie amintirea bunicilor mei, mai ales pe linie paternă. Am avut doi bunici deosebiţi. Am avut un bunic foarte muncitor şi foarte blând, dar cu toate acestea emana autoritate, fără să o impună verbal sau fizic. Era foarte muncitor, foarte respectat. Îmi aduc aminte de el cu multă bucurie şi cu multă dragoste. Când eram copil îmi plăcea să mai umblu printre scule. Bunicul auzea că bat cu ciocanul şi nu intervenea. Când auzea că nu mai fac zgomot venea să vadă dacă am pus lucrurile la loc. Tânjesc după tihna pe care o aveau ei la ţară. Ei, muncind foarte mult pe lângă casă, aveau timp să le pună în rânduială. Noi la oraş muncim mai mult în afara casei şi venim doar seara să ne odihnim şi nu mai ştim care e locul nu ştiu cărui obiect. Încerc să mă rânduiesc şi mereu îmi amintesc de bunicul meu.
Îmi amintesc de ei şi mereu mă raportez la ei. Acesta e lanţul familiei care transmite mai departe înţelepciune, dar şi valoare materială şi spirituală.
“Începe să salvezi lumea prin a-ţi face patul dimineaţa”
R: Vorbeaţi de valoarea spirituală dar şi de caracterul egoist al societăţii. Credinţa i-ar ajuta pe români să se redreseze ca şi popor şi ca şi societate?
E o mare taină lucrarea lui Dumnezeu în toată lumea. Îmi dau seama pe zi ce trece că românul nu poate funcţiona decât dacă este creştin practicant. Dacă se pune într-o rânduială atunci toate darurile lui capătă valoare. pentru că trăim nişte vremuri în care calitatea umană e din ce în ce mai greu de găsit, am ajuns să fim superficiali, am ajuns să facem totul de mântuială. Mă doare că spun acest lucru.
Da, s-ar putea să fie de vină politicul şi politicienii pe care îi găsim vinovaţi de toate. Au şi ei vina lor. Dar în ce priveşte locul unde ne desfăşurăm activitatea, unde ne punem noi amprenta, acolo nu mai e vina politicianului. De aici începe. Chiar mă uitam pe un internet la un lucru şi anume: era un militar de carieră. A apărut în ţinuta lui impecabilă şi spunea: tot aud în jurul meu de tineri care vor să realizeze lucruri mari, să salveze lumea şi eu îi întreb: Vrei să salvezi lumea? Da. Începe acest lucru prin a-ţi face patul dimineaţa când te trezeşti. Eu consider că dacă Dumnezeu tot ne-a lăsat liberi şi Dumnezeu lucrează prin oameni, înseamnă că oamenii sunt unelte în mâna lui Dumnezeu. Orice om care a pus mâna pe o unealtă ştie că o unealtă proastă nu poate să facă treaba şi numai te enervezi. Noi, oamenii, dacă noi nu ne punem la punct în plan sufletesc, personal, tot ce ţine de noi să fie făcut cum trebuie, nici Dumnezeu nu poate lucra cu noi. Noi trebuie să ne facem treaba. De exemplu dacă e curat în curtea noastră poate Dumnezeu te rânduieşte primar în comunitatea ta şi apoi cine ştie ce alte lucrări mai mari să ţi se dea. Noi trebuie să ne facem treaba în pătrăţica noastră. Înţelepciunea populară spune clar: Omul sfinţeşte locul. Trebuie să se vadă faptele tale.





























