Foştii angajaţi ai societăţii Cuprom din Baia Mare vor beneficia de plăţile compensatorii restante. Vicepreşedintele sindicatului din cadrul Cuprom, Ioan Coza, spune că s-a câştigat procesul cu societatea. Acum firma administrativă trebuie să plătească banii foştilor muncitori. Sumele sunt în funcţie de vechimea angajaţilor. Valoarea fondurilor ce trebuie prevăzute pentru aceste plăţi e de 650.000 lei. Cei care doresc să intre în posesia banilor se pot adresa liderilor de sindicat, pentru a trimite o copie de pe actul de identitate şi pentru a furniza contul bancar unde să fie virate sumele. De asemenea, pot apela direct la Victory Business Center, pe strada Învingătorilor nr. 24, sector 3, Bucureşti. Ioan Coza mai precizează că sindicatul pe care îl reprezintă nu a fost desfiinţat, având în acest sens dovadă de la Tribunal, menită să infirme zvonurile pe această temă.

































