Capital social majorat la Drumuri şi Poduri Maramureş

1
399

Paşi pentru lucrări mai calitative în infrastructură

Aleşii maramureşeni au aprobat în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean majorarea capitalului social al societăţii Drumuri-Poduri Maramureş, “cu suma de 1.400.000 lei, reprezentând un număr de 560.000 de acţiuni, la o valoare nominală de 2,5 lei”. Acţiunile se emit în favoarea acţionarului unic, respectiv judeţul Maramureş, care a contribuit la majorarea capitalului social.
“Vorbim despre un întreg proces pe care l-am avut în urma discuţiilor cu reprezentanţii societăţii de Drumuri şi Poduri Maramureş pentru majorarea capitalului social. Sumele înseamnă investiţii în infrastructura de care au nevoie pentru a face lucrări de o calitate superioară pentru drumurile judeţene pe parte de întreţinere. Încercăm în şedinţele următoare să tot discutăm astfel de proiecte care să îmbunătăţească efectiv capacitatea societăţii de drumuri de a interveni mult calitativ, suplimentar faţă de ceea ce pot face astăzi”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
Pe de altă parte, oficialii CJ au în vedere necesitatea unor noi achiziţii la societatea de drumuri pentru a se ajunge la reducerea costurilor în privinţa lucrărilor de asfaltare, dar şi la creşterea calităţii. Asta în condiţiile în care directorul general de la SC Drumuri Poduri Maramureş, Emil Marinescu argumenta în faţa reprezentanţilor de la CJ că “parcul auto al societăţii este foarte învechit şi insuficient, datorită faptului că la ora actuală suntem nevoiţi să apelăm la terţi pentru închiriere de autobasculante, fapt care duce la creşterea costului de producţie”.
În acest context, conducerea societăţii cerea “aprobarea alocării su­mei de 1,5 milioane lei pentru achiziţionarea unui buldoexcavator dotat cu echipamente pentru lucrări de vară, respectiv de iarnă, precum şi a două bucăţi de autobasculante, necesare transportului mixturilor asfaltice şi agregatelor. Menţionăm faptul că în urma exerciţiilor financiare aferente anilor 2016-2017, societatea noastră a virat în contul Consiliului Judeţean Maramureş suma de 630.987 lei, respectiv 771.360 lei, reprezentând 50 % din profitul net”.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.