Seniorii băimăreni care şi-au aniversat ziua de naştere în luna iulie au fost sărbătoriţi sâmbătă, 28 iulie 2018, aşa cum se cuvine, la o petrecere organizată de Asociaţia Caspev. Ingredientele principale au fost muzica bună, bucatele alese şi zâmbetul, toţi sărbătoriţii fiind întâmpinaţi cu felicitări şi flori, dar şi cu tradiţionala urare de “La mulţi ani!”. La eveniment a fost prezent şi primarul Cătălin Cherecheş.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, i-a felicitat personal pe toţi seniorii sărbătoriţi în luna iulie şi le-a mulţumit pentru exemplul de dăruire, de muncă şi perseverenţă, pe care îl dau noii generaţii. La câte lucruri bune şi lucruri rele au trecut prin viaţa acestor seniori ai noştri şi ei au rămas în picioare şi au mers mai departe, nu poate fi decât cea mai bună şi cea mai frumoasă lecţie de optimism. Sărbătoriţii lunii iulie au mărturisit că aceste petreceri sunt foarte binevenite pentru că le reamintesc de anii tinereţii şi le mai fac uitate grijile cotidiene.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „De fiecare dată particip cu bucurie şi onoare, la Caspev, la aceste zile speciale, alături de cei care au construit oraşul şi judeţul nostru. Le mulţumesc, încă o dată, pentru aportul adus şi le doresc să se simtă şi în continuare bine împreună la evenimentele pe care le organizează. Am avut bucuria şi emoţia să fiu alături de seniorii băimăreni născuţi în luna iulie şi să le urez cu tot dragul şi toată consideraţia un sincer «La mulţi ani!» A fost un moment de emoţie pentru că şi tatăl meu, în 27 iulie, ar fi împlinit o frumoasă vârstă, iar eu, tot în iulie, v-am simţit alături prin urările voastre şi vă mulţumesc încă o dată. Totodată, m-am bucurat să fiu lângă dumneavoastră şi în această lună şi să trăim împreună clipe pline de învăţătură. Gândurile, zâmbetul şi exemplul pe care dumneavoastră îl oferiţi, în primul rând celor tineri, îmi dau puterea şi inspiraţia de care am nevoie pentru a continua proiectele cetăţii noastre”.
Seniorii de la Caspev şi-au făcut un obicei din a-i sărbători lunar pe cei care împlinesc o anumită vârstă, astfel de evenimente fiind deja un obicei mult aşteptat de băimărenii care au ajuns la vârsta a treia. “Este minunat pentru noi, cei de vârsta a treia. Aşa ne mai întâlnim şi noi şi mai uităm de necazurile de zi cu zi şi, pentru câteva clipe, suntem fericiţi. De ziua noastră ne-am dorit un singur lucru – sănătate, dacă ai sănătate, restul vin toate”, au considerat mare parte dintre cei care au participat la evenimentul de la CASPEV.































