Curse către Bucureşti de pe aeroportul din Tăuţii Măgherăuş

0
385

Aeroportul Internaţional Maramureş reia cursele către Bucureşti de luna viitoare: „Începând cu data de 6 septembrie 2018 se reia operarea curselor regulate TAROM pe relaţia Bucureşti. Deocamdată, avându-se în vedere că data exactă a disponibilităţii aeroportului nu a fost cunoscută la începutul sezonului de vară şi numărul de aeronave de categoria ATR 42-72 avute la dispoziţie de către companie este extrem de limitat, TAROM a reuşit să programeze două zboruri pe săptămână (cu rămânere peste noapte), programate astfel: decolare din Bucureşti joi şi duminică, de la ora 21.40 (cu aterizare în Baia Mare la ora 23); decolare din Baia Mare vineri şi luni dimineaţa, de la ora 5.40 (şi aterizare în Bucureşti la ora 7).
Conducerea Aeroportului Internaţional Maramureş depune eforturi pentru a se putea trece, începând cu sezonul de iarnă 2018-2019 la un program de zboruri către Bucureşti similar, sau chiar mai frecvent decât înainte de modernizare, precum şi pentru atragerea altor operatori care să asigure curse mediu curier către destinaţii europene solicitate de călătorii care utilizează serviciile AIMM”, se arată în comunicatul Aeroportului. „Vă anunţăm cu drag că din 6 septembrie se reiau zborurile Bucureşti – Baia Mare! Tarifele încep de la 117 euro pentru o călătorie dus-întors, iar bagajul de mână, bagajul de cală, cateringul la bord şi check-in-ul sunt incluse!”, anunţă şi TAROM pe pagina de socializare a companiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.