Kisvarda SE a cîştigat Trofeul Minaur

0
178

Echipa maghiară Kisvarda Master Good a cîştigat Trofeul Minaur, după ce a cîştigat toate jocurile ediţiei a II-a. În schimb, CS Minaur a încheiat turneul organizat de băimărence pe locul trei, în urma unei victorii şi două eşecuri înregistrate. Formaţia antrenată de Costică Buceschi şi Magdalena Kovacs a învins pe Iuventa Michalovce şi a pierdut cu CSM Gloria Bistriţa şi Kisvarda SE. Organizatorii au acordat şi trei premii speciale, cea mai bună jucătoare a fost declarată Isabel Guialo (Kisvarda), titlul de cel mai bun portar a revenit componentei CSM Gloria Bistriţa Ana Maria Măzăreanu, iar golghetera turneului a fost desemnată Aneta Benko (Kisvarda), cu 20 de goluri.
Rezultatele Trofeului Minaur, ediţia a II-a: Kisvarda SE – CSM Gloria Bistriţa 28-24; CS Minaur Baia Mare – Iuventa Michalovce 25-23; Kisvarda SE – Iuventa Michalovce 29-22; CS Minaur Baia Mare – CSM Gloria Bistriţa 25-29; CSM Gloria Bistriţa – Iuventa Michalovce 32-25; CS Minaur Baia Mare – Kisvarda Master Good SE 21-23.

CS Minaur Baia Mare – Iuventa Michalovce 25-23 (16-11)

Debut cu victorie pentru băimărencele de la CS Minaur la ultimul turneu de pregătire dinaintea startului oficial în Liga Florilor. Jucătoarele antrenate de trio-ul Buceschi, Kovacs, Cetăţeanu au învins cu 25-23 (16-11) campioana Slovaciei, Iuventa Michalovce. Echilibrul jocului s-a păstrat pînă în minutul 20 (scor 9-9), după care localnicele au marcat de trei ori consecutiv şi s-au desprins la o diferenţă de trei goluri (12-9). Pînă la pauză „ecartul” a crescut la 5 goluri (16-11), iar în minutul 34 băimărencele au condus cu 7 goluri (18-11). Pe fondul schimbărilor de jucătoare din tabăra echipei CS Minaur meciul s-a echilibrat şi slovacele au reuşit să revină spectaculos: 22-20 (51’), 24-23 (58’). Rezultatul final s-a stabilit în ultimul minut de joc după un gol marcat de Oana Bondar. • CS Minaur: Medvedova (7), Nastasă (3), Enache (1) – Lisewska 4, Burlachenko 4, Orşivschi 3, Bondar 3, Shteriova 3, Tecar 2 (1), Cîrstea 2, Seraficeanu 2, Rysankova 1, Popescu 1, Argyelan, Andriţa. • Iuventa: Jablonska-Bobal, Mulikova, Petrovic – Kompaniiets 6, Holejova 4 (2), Kisikova 3, Wollingerova 3 (2), Habankova 2, Stefanova 2, Trunkova 2, Janicic 1, Stefanikova, Kakascikova, Holubova, Pusta.

CS Minaur Baia Mare – CSM Gloria Bistriţa 25-29 (11-15)

CS Minaur a fost învinsă, cu 25-29 (11-15), de CSM Gloria Bistriţa Năsăud, în cel de-al doilea meci disputat de băimărence în faţa propriilor suporteri la turneul de pregătire din Sala sporturilor „Lascăr Pană”. Ocupanta locului 5 în sezonul trecut din Liga Florilor, Gloria Bistriţa, a condus încă din startul meciului, scorul la pauză fiind 11-15. Băimărencele au venit mai motivate de la vestiar şi au înscris 3 goluri consecutiv (14-15), însă Gloria s-a „trezit din pumni” şi a marcat imediat tot de 3 ori (14-18). Cu Almudena Rodriguez principală marcatoare (8 goluri), formaţia oaspete se detaşează decisiv şi cu un sfert de oră îna­inte de final tabela indica o diferenţă de 7 goluri (18-25). Reuşitele Sylwiei Lisewska readuc speranţele în tabăra locală, însă greşelile tehnice din ultimele minute le trădează pe băimărence, care se recunosc învinse, cu 25-29, în faţa unui adversar mult mai omogen şi pragmatic în momentele decisive. • CS Minaur: Medvedova (9 intervenţii, 1 gol), Nastasă, Enache (5) – Lisewska 8 (2), Tecar 4, Orşivschi 3, Cîrstea 2, Seraficeanu 2, Burlachenko 2, Rysankova 2, Popescu 1 (1), Shteriova 1 (1), Bondar. • CSM Gloria Bistriţa: Măzăreanu, Inculeţ – Rodriguez 8, Dincă 6, Ardean-Elisei 3, Raţiu 3, Zegrean 3, Pristăviţa 2, Ţiplea 1, Garcia Avila 1, Paraschiv 1, Tetean 1, Szabo, Giurgiucă.

CS Minaur Baia Mare – Kisvarda Master Good SE 21-23 (9-14)

Echipa ungară Kisvárda Master Good SE a învins cu 23-21 (14-9) pe CS Minaur Baia Mare şi a ocupat primul loc la turneul internaţional de pregătire desfăşurat în Sala sporturilor „Lascăr Pană”. Pe locul al doilea s-a clasat CSM Gloria 2018 Bistriţa Năsăud, învingătoare cu 32-25 în faţa campioanei Slovaciei, Iuventa Michalovce. Băimărencele au ocupat locul al treilea, iar slovacele s-au clasat pe locul 4. • CS Minaur: Medvedova (8), Enache (6) – Lisewska 5, Tecar 4, Orşivschi 4, Shteriova 4, Seraficeanu 1, Burlachenko 1, Ryšankova 1, Bondar 1, Argyelan, Andriţa, Popescu, Cîrstea. • Kisvárda SE: Horváth-Pásztor, Kordowieczka – Benko 5 (4), Araujo 3, Avdekova 3, A. Klikovać 3, Guialo 2, Orbán 2, Milanović-Litre 2, Dragut 2, Khakunova 1, Rebičova, Marincsák.
La finalul acestei săptămîni, duminică, 2 septembrie, de la ora 18.00, CS Minaur Baia Mare va debuta în Liga Florilor, pe teren propriu, împotriva echipei CSU Danubius Galaţi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.