“Poezia Adrianei Meşter e clară, luminoasă, dar problematică. Poezia începe ca o conversaţie de zi cu zi. E ca şi cum te-ar lua de mână o fată şi nu-ţi dai seama cât e de frumoasă decât după ce ai făcut câţiva paşi cu ea. E problematică în sensul în care pune întrebări dificile, dar nu caută răspunsuri” (Daniel Ioniţă)
Jurnal iremediabil.2 (Thanatofobie)
Odată, într-un demult paradoxal, un înger revoltat
ţi-a spus
că nu e decât o fiinţă umană
în care egoismul creşte proporţional cu sacrificiul. Niciun paradox,
pentru că atunci când îngerii
iau chipul oamenilor
nu fac decât să treacă la un alt nivel
în care o pată de sânge (care nu vorbeşte!) se poate transforma
într-o mare roşie, într-o chemare a două insule ce au aflat că nisipul
sfidează piatra,
săpând, în iluzorii clepsidre, oprirea timpului.
Jurnal iremediabil. 5X2 (Déja-vu)
Nu mai pot să fac nimic imprevizibil
de când am învăţat că tu eşti primul meu cititor
încă dinainte de a scrie.
Ştiu acum că lumea e
într-o continuă repetiţie generală
a ceea ce s-ar numi/ se va numi marele spectacol
al condiţionalului transformat în viitor.
Cum ar fi, oare, ca totul să se întâmple
sub regia unui déjà-vu ce continuă să surprindă
fără paradoxuri?
Nu mai pot să fac nimic imprevizibil
de când am învăţat stilistica verbului
predată, printre obsesii rătăcite,
într-o lecţie deschisă despre disoluţia concretului.
Jurnal recuperat. 3 (Sacrificiu)
când somnul îmi pică de oboseală
mi se pare
că luna s-a oglindit într-o stea,
ameninţând-o cu o identitate imaginară.
Nu ştiu ce voi face acum,
când frica îmi înfloreşte în spate,
dându-mi ghionturi până la cer,
căutând luna şi pietrele
şi ultima înghiţitură de lumină;
vreau să dormim de la capăt,
să naştem
din oase
o lună dreaptă şi o stea paralelă
cu care să ne înşurubăm mintea,
forţând ideile să răsune înfundat
în zbaterea lor
de a se elibera
din drumul spre cruce
(Din volumul „Jurnalul din oglindă”, de Adriana Meşter)
