„O călătorie în timp” în imagini fotografice. E invitația lansată celor care doresc să admire Maramureșul în fotografiile incluse în albumul „Tradiții și identități: File monografice din zona Baia Mare, Țara Chioarului și Țara Lăpușului”. Este al zecelea volum din suita de albume cu tematici diferite, dar specifice zonei geografice, menită să pună în valoare: istoria, cultura artistică și spiritualitatea acestor meleaguri și a cărei inițiativă și finanțare aparțin grupului Electro Sistem.
Volumul, care include peste 130 de fotografii, a fost tipărit în condiții grafice deosebite de o firmă din Budapesta. “La nivelul fiecăreia din cele trei regiuni prezentate, albumul rezervă spații speciale zonelor urbane și rurale. În cadrul acestora apar în funcție de specificul local, seturi de fotografii ce vizează descrierea geografică, relieful, clima, flora, fauna, reperele istorice semnificative, tradițiile, folclorul, sărbătorile, obiectivele turistice. Nu sunt uitate nici personalitățile celor trei zone, în total 24. Fotografiile au darul de a-l îndemna pe cititor să cunoască locurile și oamenii celor trei zone”, a punctat conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, cercetător științific.
El a mai arătat că, în acest volum, “natura Maramureșului este prezentă cu ce are mai frumos. Ne fascinează costumele populare, siluetele țâșnind spre cer ale bisericilor, subliniind cu tărie legătura dintre om și Dumnezeu. Admirăm măreția vechilor castele, grupurile de copii și bătrâni. Când ajungi la finalul albumului, trăiești un regret profund că te desprinzi dintr-o lume minunată, dintr-o carte care recreează istorie, care desfată ochiul, obligă mintea la reflecție și aduce pace și tihnă în suflet”, a afirmat Ștefan Vișovan.
Cercetătorul a mai punctat faptul că fotografiile sunt însoțite de informații-document. “Această manieră modernă de lucru conferă demersului certe calități monografice enciclopedice, la accentuarea cărora contribuie din plin informațiile concentrate în textele celor trei autori, texte redactate cu acuratețe, bazate pe documente istorice și pe o bibliografie care corespunde atât tematicii abordate, cât și scopului pe care cei trei și l-au propus. Este de apreciat concizia textelor”, a adăugat Ștefan Vișovan.


























