Drum judeţean de piatră, asfaltat la Codru Butesii

0
243

Satul Codru Butesii, localitate aparţinătoare oraşului Şomcuta Mare, este atestată documentar din anul 1909, însă abia acum se poate spune că zona a fost scoasă din izolare. Pentru reabilitarea drumului de piatră care traversa localitatea s-au făcut demersuri ani la rând.

Deşi tronsonul este clasificat ca „drum judeţean” (DJ 184 B), care face legătura între Ţara Chioarului şi Ţara Lăpuşului, pe la Copalnic Mănăştur, autorităţile nu au reuşit să-i schimbe statutul de „drum de ţară”. Totuşi, în toamna acestui an s-a început reabilitarea drumului judeţean pe o porţiune de trei kilometri. Astfel, porţiunea dintre Codru şi „Buteasa râu” a fost asfaltată. De asemenea, s-au făcut podeţe şi amenajări de acostamente. Fondurile pentru realizarea investiţiei au fost asigurate de Consiliul Judeţean, iar lucrările au fost executate de societatea de Drumuri – Poduri Maramureş.
„Este o investiţie foarte utilă şi aşteptată de zeci de ani. Vorbim aici de o zonă cu potenţial turistic ridicat care abia acum a fost scoasă din izolare. Ani la rând s-au făcut solicitări pentru reabilitarea drumului. Am găsit înţelegere şi sprijin la preşedintele Consiliul Judeţean şi pentru asta trebuie să-i adresăm mulţumiri atât din partea administraţiei locale, cât şi a localnicilor din Codru”, a declarat Gheorghe Buda, primarul oraşului Şomcuta Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.