Miercuri, la Șomcuta Mare, s-a desfășurat a doua ediție a Festivalului regional de colinde ,,Slobozî-ne, gazdă-n casă”, manifestare organizată de Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) Despărțământul Șomcuta Mare, în colaborare cu Liceul Teoretic ,,Ioan Buteanu” (director prof. Corina Sanda Muntean), Primăria și Consiliul Local al orașului Șomcuta Mare, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.
Festivalul a debutat solemn, cu intonarea imnului de stat al României și a imnului ASTREI de către Corul ,,Glasul Chioarului”. Înainte de a-i primi pe minunații colindători, cei prezenți au ascultat mesajul primarului orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Ioan Buda, care și-a exprimat bucuria că acest festival de colinde are continuitate și adună la Șomcuta Mare atâția tineri iubitori și păstrători de tradiții din întreaga regiune. Au mai onorat invitația organizatorilor: conf. univ. dr. Delia Suiogan, prodecan al Facultății de Litere, Centrul Universitar Nord Baia Mare, o delegație a Inspectoratului Școlar Maramureș, formată din inspectorii școlari generali adjuncți prof. dr. Ciprian Cucuiat și prof. Camelia Bogdan, inspectorii școlari Cristina Buda, Andrea Fagi, Natalia Fornvald și Antoneta Bolchiș. De asemenea, au fost prezenți la eveniment: protopopul ortodox de Chioar, pr. Nicolae Petruș, protopopul greco-catolic de Chioar, pr. Vasile Butean și preotul paroh din urbe, Mircea Câmpean.
,,La ceas de sărbătoare, când ne mai despart puține zile de cel mai însemnat praznic al creștinătății, ne propunem să vestim Nașterea Domnului prin colinde din zona noastră și nu numai, deoarece avem azi oaspeți de seamă veniți de la Beclean – Bistrița-Năsăud, Bobâlna și Chiuiești – Cluj, Dej, Carei, Târgu Lăpuș, parteneri dragi, mai vechi și mai noi, ai ASTREI şomcutene și ai Liceului Teoretic ,,Ioan Buteanu”. Este un eveniment de suflet, la care e prezentă comunitatea șomcuteană, și căruia dorim să-i conferim continuitate și în anii următori”, a precizat prof. Alina Talpoș, președinta ASTREI şomcutene.
Colindătorii au vestit Nașterea Domnului
Programul artistic a debutat cu reprezentația Virginiei Irimuș, fostă elevă a Liceului Teoretic ,,Ioan Buteanu” Șomcuta Mare, astăzi artistă de renume. Ea a cântat alături de Grupul vocal al stranei episcopale a Catedralei Ortodoxe din Baia Mare, prestația artistică impresionând participanții și fiind răsplătită cu aplauze generoase. A colindat apoi Andrei Petruș, fost elev al liceului șomcutean, câștigător a numeroase trofee și premii obținute la concursuri de profil, cel mai recent obținut fiind Trofeul Tinereții Amara 2018. Au urmat cei mai mici colindători ai liceului șomcutean, de la Grădinița cu program prelungit nr. 1, care au transmis tuturor magia Crăciunului și inocența specifică vârstei. Au urmat colindătorii de la Colegiul Național ,,Petru Rareș” din Beclean și Corul de copii al liceului din Șomcuta, pentru a prezenta obiceiuri și colinde. Solo: elevele Carina Buda, Daiana Mureșan, Raysa Pop, Eliza Lazăr și taragotistul Răzvan Buhai. De asemenea, au vestit bucuria nașterii și copiii de la școlile din Buteasa și Codru Butesii. Din Târgu Lăpuș, au sosit colindători de la Liceul Teoretic ,,Petru Rareș”, reprezentanți ai ASTREI lăpușene. Pentru prima oară în mijlocul șomcutenilor, au sosit colindători de la Liceul Teoretic Carei, reprezentanți ai ASTREI careene, despărțământ cu care se intenționează o colaborare strânsă în viitor. Despărțământul ASTRA Dej a fost reprezentat de minunații elevi de la Școlile Gimnaziale Bobâlna și Chiuiești, care au prezentat adevărate bijuterii artistice, scoase din lada de zestre a satului șomeșean. Au urmat Ansamblul Cioltișorul de la Ciolt și Corul ,,Muguri din Chioar” din cadrul Liceului Teoretic ,,Ioan Buteanu”. Programul a continuat cu prestația artistică a Corului Parohiei Greco-Catolice Șomcuta Mare, ,,Cânt șomcutean”. Festivalul de colinde s-a încheiat cu un recital susținut de Corul ,,Glasul Chioarului”, condus de maestrul Iustin Podăreanu. Membrii corului sunt astriști activi și transmit cu onoare peste generații valori neprețuite. Corul face mare cinste comunității șomcutene, având în palmares premii și distincții obținute la festivaluri de muzică corală, fiind distins de președintele României cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Ofițer. Specialistul în folclor, conf. univ. dr. Delia Suiogan, a cuvântat în finalul manifestării, punctând faptul că șomcutenii sunt buni păstrători de tradiții, iar ASTRA prin despărțămintele sale este un promotor al valorilor autentice și al culturii. Toți colindătorii au fost răsplătiți cu dulciuri și colaci, pentru a se putea regăsi în atmosfera specifică marelui praznic al Nașterii Mântuitorului.
Alina TALPOȘ




























