Duminică, 16 decembrie 2018, în Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, a avut loc concertul de colinde dat de corurile preoţilor, teologilor şi seminariştilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, intitulat “Pă poduţ de raiu”.
Aflat la ediţia a XV-a, în organizarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului şi Catedralei Episcopale “Sfânta Treime”, mare eclesiarh Arhim. Casian Filip, în prezentarea făcută de Diac. Vlad Verdeş, concertul a fost susţinut de cele mai bune coruri din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului: Corul “Angelii” al elevilor de la Seminarul Teologic “Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de Pr. Prof. Dr. Andrei Baboşan şi de elevul seminarist din anul III Dorin Alexandru Hotea, ocupantul locului III, secţiunea compoziţie, la etapa finală a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească “Lăudaţi pe Domnul”, care dirijează şi Corul bisericii din satul său natal, Buciumi, Protopopiatul Chioar; Corul “Sfântul Ioan Damaschinul” al Domeniului Teologie Ortodoxă “Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar “Nord” din Baia Mare al U.T.C. Cluj-Napoca, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Stan; Corul “Doxologia” al Catedralei Episcopale “Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran, şi Corul “Arhanghelii” al preoţilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Pr. Prof. Dr. Petrică Aurelian Covaciu. Soliştii Corului “Arhanghelii” au fost Darius Coltan, de la Opera Română din Cluj-Napoca, absolvent de Teologie, mezzosoprana Lăcrimioara Rostaş, studentă şi angajată a Operei din Cluj-Napoca, fostă componentă a Corului “Doxologia”, şi Pr. Ioan Socolan, protopop de Satu Mare, bariton.
Concertul a cuprins 21 din cele mai frumoase colinde româneşti, care poartă semnătura unor celebri compozitori români, precum Timotei Popovici, Paul Constantinescu, Gheorghe Danga, Gheorghe Cucu, Tiberiu Brădiceanu, colinde internaţionale ca “Adeste fideles”, dar şi colinde de la noi, mai puţin cunoscute, ca “Pă poduţ de raiu”, colindă din Berinţa, de Călin Ionce, interpretată de Corul “Doxologia”.
Calitatea interpretării a fost înaltă, fapt subliniat şi de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în cuvântul rostit în încheierea concertului. Concertul s-a încheiat cu colinda “O, ce veste minunată!” în interpretarea celor patru coruri şi a participanţilor la concert, care au umplut până la refuz nivelul întâi al Catedralei. (G.M.)


























