Manifestările lirice de la Sighetul Marmației și de la Desești, încheiate recent, au fost un bun prilej de a purta discuții despre literatură, despre cărți care au marcat destine. Am vorbit tangențial despre politică, despre atmosfera apăsătoare că țara nu are un guvern. Am fost atenți la lumea care ne înconjoară, observând că mulți dintre cei care au urcat pe scara puterii, în loc să se deschidă spre lume, se închid în propria carapace și neputință. Vorbesc prin comunicate sau pe facebook cu noi, ori discută între ei. De aici ruptura între ei și noi. Nici dialoguri apropiate nu avem, că nu se știe ce cărți a citit omul puterii. Te poate pune în încurcătură. În colțul de masă unde eram, ne-am pus pe povești cu poeta Ana Blandiana, poetul Lucian Vasiliu, de la Iași, poetul George Vulturescu, din Satu Mare. Am vorbit despre cărți care ne-au marcat destinul. Și ca să argumentez că prețuiesc literatura rusă și condamn moartea din războiul puterii de la Kremlin împotriva Ucrainei, am scos din raftul memoriei o carte. Așa mi-a venit în minte o carte fundamentală a secolului trecut, „Maestrul și Margareta”, a lui Mihail Bulgakov. Un roman ars și rescris din memorie. Prin anul 1930, Moscova primește vizita Diavolului deghizat în profesor, un ciudat gentilom, magician de origini misterioase. Din alaiul lui fac parte un asasin, un vrăjitor și un motan. Participanții la discuții mi-au acceptat interesul.
În cartea cu pricina este vizată elita literară a Moscovei, care trăia în plină dictatură stalinistă. Este abordată și lumea birocraților din aparatul artistic de propagandă. Prezentându-se ca un profesor de magie, Diavolul se răsfiră în încâlcirea ițelor din societatea moscovită. Ironizează tot ce întâlnește în cale. Are o ciudă fără margini pe ateii convinși, pe ticăloși, oportuniști, indivizi transformați în cozi de topor ale ideologiei de stat. Pune în scenă și un spectacol care schimbă percepția publicului despre reprezentațiile monotone, teziste. Banii încasați se depun de un funcționar zelos la Comisia de vizionare. Totul este controlat de contabilul de la Varietăți. Care, într-o zi, are parte de o întâlnire năucitoare. În loc să dea peste președintele Comisiei de vizionare, se întâlnește cu costumul acestuia complet golit de conținut.
Dar costumul își făcea datoria. Stătea așezat la birou, vorbea, semna documente din dosare. Costumul își făcea datoria ca un om în toată firea. Dar omul lipsea din costumul croit după moda acelor ani. Costumul, absolut gol pe dinăuntru, vorbește, ba chiar este surprins că persoanele din jur sunt mirate de ceea ce văd, sunt iritate, uneori nervoase. Dar costumul gol se poartă aidoma președintelui Comisiei de vizionare. Numai că ființa vie nu este în costum. Nici nu era nevoie, că ambalajul ținea locul omului. La birou era acel costum, croit după moda acelor ani, care făcea de toate. Avea capricii, ca orice om. Era băutor de cafea, ocolea votca și nu prețuia cărțile. Când directorul Teatrului i-a trimis romanul „Război și pace”, de Tolstoi, într-o ediție de lux, nici nu a deschis cartea, a chemat curierul și a returnat-o.
Cică în biblioteca Teatrului îi este locul. Așa se întâmplă când diavolul face vizite, pentru a tulbura liniștea celor care scriu cărți. După cum just observa confratele de la Iași, în ultimii ani, de când lumea noastră tot încearcă să se reașeze, costumul gol – care este o subtilă metaforă aducătoare de râsu-plânsu, vorba lui Nichita Stănescu, a fost împrumutat de multe personaje vii. Culmea, li se potrivește de minune. Deși a trecut vremea, celebrul costum gol nu s-a demodat. Din când în când, moda revine. Costumul gol a spart granițele metaforei și întruparea unui personaj imaginar. Unii dintre semenii noștri se prăpădesc după el. „S-a multiplicat în viața noastră cu o viteză mai mare decât cea a virusului care a bântuit planeta. S-a instalat în existența obișnuită, înșurubându-se agresiv în orice breșă minusculă a societății”, observă Lucian.
De la o figură de stil, iată, că și realitatea noastră a reacționat repede, și oameni în toată firea se așază în fotolii, cu intenția vădită de a sta acolo mult și bine. Golul uman din interiorul costumului s-a umplut cu golul trist al lumii de astăzi. Da, este un gol cu energii tinere, care plimbă costumul cu aroganță. Se arată că se apropie o lume care va comanda costumul cu pricina. Așa se va relansa o ciudată meserie a croitoriei din lumea de astăzi. Îl citez pe Lucian: „Dacă azi contabilul de la Teatrul de Varietăți, închipuit de Bulgakov, s-ar trezi în lumea noastră, ar constata că este plină de costume complet goale, care țin discursuri, gesticulează, ridică tonul și răvășesc hârtiile de pe birouri, fac promisiuni electorale, vorbesc la televizor, îți spun ce și cum trebuie să gândești.”
Întrebarea care mă încearcă se referă la direcția în care se îndreaptă costumele goale. Eu nu prea știu. Așa este când diavolul face vizite prin lumea noastră. Ana Blandiana a vorbit despre o recentă carte a acad. Nicolae Noica, directorul Bibliotecii Academiei Române, George despre Cesare Vallejo, care urca pe muntele Machu Picchu, iar Lucian mi-a acordat sprijin în dezlegarea misterului din cartea lui Mihail Bulgakov, pe care am adus-o în discuție. Și despre aceste fapte literare se povestesc la Festivalurile de poezie de la Sighetul Marmației și de la Desești. Toți am fost de acord cu semnificația costumului gol, teribil de actuală, din romanul lui Bulgakov. Că Diavolul din cartea lui Bulgakov, de câțiva ani, a venit din nou la Moscova. Dar literatura rusă bună continuă. Cum ar fi opera Ludmilei Ulițkaia.
