Recent s-a stins din viață primul președinte postdecembrist al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, profesorul MIHAI MIRON. Scriu cu o lacrimă în vârful peniței, deoarece el a creionat și nivelat un drum profesiei noastre într-o lume care își căuta noile repere. De la Mihai Miron am învățat multe din tainele jurnalismului aplicat vremurilor care se conturau. Întruchipa jurnalistul de cursă lungă. Tenace, ardent și implicat, cum l-au cunoscut colegii. A fost o voce cunoscută a presei românești și un apărător cu argumente al drepturilor jurnaliștilor. Publicist, scenarist, realizator de filme documentare, peste 600, Mihai Miron a colaborat cu articole la multe publicații din Capitală și din țară. Mi-a trimis articole și pentru „Graiul Maramureșului”. A lucrat la redacția TVR, redactor șef-adjunct, director de departament. A fost profesor-asociat la Universitățile „Ovidius” și „Hyperion”, fiind titularul catedrei de Publicistica de televiziune. Așa a format multe generații de publiciști. L-am cunoscut cel mai bine în demnitatea de primul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România de după 1990. În această calitate a contribuit la consolidarea Uniunii într-o vreme de căutări ale presei. Mihai Miron a rămas asociat cu etapa de constituire și întărire a Uniunii. Acțiunile sale au fost legate nu doar de conducerea organizației, ci și de demersurile făcute pentru a conferi jurnalistului un statut profesional.
Spuneam că Mihai Miron a fost primul președinte, după 1990, al Uniunii, care s-a reînființat în cadrul Adunării Generale de la Brașov. A fost un simbol al perseverenței în acțiunile sale și omul-argument în fața provocărilor cu care s-a confruntat presa românească la începuturile ei democratice. Lucid în anii tranziției, o perioadă marcată și de schimbări fundamentale în peisajul presei, când românii s-au confruntat cu instabilități politice și economice. Echilibrat în decizii, prietenos cu noi, cei mai tineri ca el. S-a confruntat cu provocările noii libertăți de expresie și a lămurit protecția, drepturile și obligațiile profesionale. Pe parcursul celor 16 ani la conducerea Uniunii, Mihai Miron a avut un impact semnificativ asupra stabilirii statutului jurnalistului din România. Unul dintre principalele sale obiective a fost obținerea drepturilor legale pentru jurnaliști în special în ceea ce privește indemnizația după pensionare. Cei care beneficiază de acest drept rostiți o rugăciune de aducere aminte a lui Mihai Miron. Da, el este autorul acestui gest cu folos. A provocat această inițiativă legislativă menită să protejeze drepturile jurnaliștilor, considerând că un jurnalism responsabil și etic este de mare folos pentru o societate sănătoasă.
În acest scop a organizat conferințe și seminarii în Filialele din țară. În perioada mandatului său de președinte, UZPR a devenit un centru de resurse pentru jurnaliști, oferind sprijin și informații despre profesie în condițiile schimbării. Mihai Miron a fost și un mentor pentru mulți tineri. Pentru mine a fost și un prieten. A împărțit țara publicistică în filiale. La o consfătuire, de la București, la care am fost invitat, a fost luat în seamă Maramureșul. Adică a luat ființă Filiala Maramureș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Venit acasă, colegii m-au ales președintele Filialei. Centrul de greutate a fost redacția „Graiul Maramureșului”. Au mai aderat și alți confrați. În această calitate am participat la Conferințele din țară organizate de președintele Mihai Miron. La Craiova, Reșița, Arad ori Cluj. În două legislaturi am fost ales ca vicepreședinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și membru în Comitetul Director.
Mi-a fost de folos și pentru deschiderea spre lume a ziarului nostru. De neuitat a rămas Conferința „Presa și cultura”, desfășurată în Maramureș. La Baia Mare, manifestarea a început la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”. Apoi în teritoriu, la Desești, în curtea mea părintească, și la Mănăstirea Bârsana. Au participat confrați din televiziune, radio și presa scrisă, iar președintele Mihai Miron a fost moderator iscusit. Și-a dăruit întreaga viață îmbunătățirii condițiilor de muncă și viață ale jurnaliștilor din România și mai ales la creșterea prestigiului profesional. Și nu sunt cuvinte spuse la despărțire, ci o realitate de care mulți ne aducem aminte. Recunoștința noastră se leagă ca un testament al profesiei.
Plecarea jurnalistului și profesorului Mihai Miron ne lasă cu multe întrebări despre viitorul presei românești. Într-o vreme în care fake news și dezinformarea au devenit tot mai răspândite, rolul jurnalistului ca apărător al adevărului este extrem de important. Moștenirea lui Mihai Miron este și o sursă de inspirație pentru jurnaliștii tineri, care doresc să continue tradiția unei prese responsabile și dedicate. Viața și activitatea lui Mihai Miron rămân o pildă de profesionalism și dăruire. Pentru mine a fost un model și un prieten. E bine să nu-i uităm pe cei cu menirea zidirii. Memorie binecuvântată!



























