Astăzi e ziua de 21 decembrie! În urmă cu 29 de ani, a avut loc mitingul care a dus la schimbarea regimului politic în România. Ceauşescu a fost învins, într-un balcon, de participanţii la mitingul care i-a fost fatal. Din acelaşi loc, în 21 august 1968, el a cunoscut cel mai glorios moment al carierei sale politice când, cu curaj, a condamnat invazia sovieticilor în Cehoslovacia. De unde se vede că istoria nu trece cu acelaşi folos printr-un balcon. În 16 decembrie 1989, la Timişoara s-a declanşat Revoluţia Română. Vedeţi, nu folosesc eufemisme pentru acel eveniment, deoarece scriitorul Augustin Buzura mi-a argumentat că, în 1989, în România, a avut loc o revoluţie. S-a schimbat sistemul politic.
Cei mai pricepuţi pot avea alte păreri. Mă întreb, în această zi de răscruce: pe cine mai interesează ce s-a întâmplat, în acel decembrie, în România? Cei care s-au născut în acel Ajun de Crăciun au astăzi familii, cu problemele lor. Mulţi dintre ei au împânzit lumea în căutarea unui trai mai bun. Doar atunci s-a câştigat libertatea! Şi totuşi acel Decembrie, devenit început de istorie, încă nu s-a aşezat pe ramura adevărului. Istorici, universitari, jurnalişti, politicieni, generali, actori ai evenimentului s-au străduit să limpezească enigmele Revoluţiei Române. S-a scris o bibliotecă de cărţi, s-au făcut filme documentare şi de lung metraj, s-au scris rapoarte parlamentare, mii de articole de presă.
Subiectul i-a atras şi pe unii autori străini. S-a obţinut o viziune poliedrică. Îţi vine să spui că atâtea revoluţii au fost, câţi autori s-au ocupat de temă. Am citit şi eu câteva cărţi. În care au fost adunate întâmplări eroice, dramatice, dar mai ales tragice. A fost cea mai cumplită secerare de vieţi tinere. Mi-au reţinut atenţia lucrările istoricilor şi ale celor care au participat direct la revoluţie. Cum sunt Claudiu Iordache, Sergiu Nicolaescu, Dumitru Mazilu, Petre Roman. O carte cu multe iluminări, unele firesc subiective, este lectura recentă ”Confesiuni pentru istorie”, un dialog fluviu (800 de pagini) între generalul Iulian Vlad şi generalul Aurel Rogojan.
Academicianul Dinu C. Giurescu aprecia ”inteligenţa, echilibrul, ca şi cunoaşterea şi analiza celor prezentate de cei doi generali”. Cartea a apărut în oraşul nostru, la Editura ”Proema.” Impresia mea este că, din acel Decembrie, a pornit un drum căruia nu i se dă de capăt. Un fel de covor, cu ţesătură deasă, vopsită în cele mai felurite culori. În planul acţiunilor suntem acaparaţi de teoria conspiraţiei. Maşinăria forţelor străine. Se afirmă că ele s-au implicat până în plăsele. Dar cred că o revoltă instrumentată din afară nu poate avea succes dacă din interior nu este dorinţă de schimbare. Se acumulase o antipatie populară pentru conducător.
Scânteia de la Timişoara este de necontestat. Cea din balconul Operei, nu cea din culise. Literatura Revoluţiei conţine aventurieri şi complotişti, diversionişti şi provocatori. Apoi afli despre forţe armate care au pătruns ilegal în ţară. Că Moscova a susţinut antiromânismul Ungariei. Gorbaciov şi Ceauşescu s-au învinuit de trădare. Iar Papa îmbrăcase mai multe uniforme şi avea un ministru care nu iubea România. Pe ecranul naţional rulau filme cu Brucan, ca agent multiplu, cu generalul Militaru şi grupul Iliescu, cu generalii Guşă, Vlad şi Stănculescu. Între timp, Pământul se roteşte, iar procurorul militar Dan Voinea, în haine civile, stă pe malul râului, poate mai prinde şi alţi scobari.
Noi, cei mulţi, atunci ne-am dus pe la locurile de muncă, pe când mai erau pentru fiecare, şi în câteva zile am trecut, împreună cu ţara, de la socialism la capitalism. Ce să vă mai spun? Vedeţi cum mergem. Eu mă închin, şi mă rog, în decembrie pentru cei morţi. Tineri care au crezut într-o altă lume. Au murit pentru libertate. Şi Maramureşul a dat vama morţii. În câteva rânduri, aflându-mă în Bucureşti, m-am dus la Cimitirul Eroilor, unde veghează Biserica Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie cu hramul ”Naşterea Mântuitorului”. Alături, cât vezi cu ochii, cruci cu fotografii din care te privesc tandru tinere şi tineri. Lângă o cruce am citit un text emblematic pentru lacrima jertfei: ”Trece timpul, dragul tatii! Nu prea am noutăţi. Sora ta s-a măritat, are şi un băieţel. Astea le ştii, ţi le-am spus şi data trecută, de ziua ta. Lică este în America, Loredana a luat la facultate a patra. Maică-ta e tot aşa cum o ştii. Te aşteaptă. I se pare că baţi la uşă”.
Alături o cunoscută întrebare, fără răspuns clar: ”Cine a tras în noi, pe 21-22?” Da, lumea s-a schimbat!
