Atenţie la soluţiile folosite pentru tratamentele plantelor!

0
133

Pe piaţă există o serie de insecticide pentru combaterea dăunătorilor din agricultură, însă nu toate sunt şi eficiente. Astfel, specialiştii din domeniul fitosanitar îi atenţionează pe cei care lucrează pământul să fie atenţi la ce tratamente folosesc.
Un exemplu concret este cel legat de zeama bordeleză, un fungicid de contact foarte cunoscut, care nu pătrunde în ţesutul plantelor şi are efect doar în perioada de repaus vegetativ. Însă acesta trebuie achiziţionat gata preparat şi nu altcumva. Ing. Melania Oltean, coordonator Oficiul Fitosanitar Maramureş, a explicat: „Nu se mai face zeama bordeleză pentru că nu există sulfat de cupru. Însă există zeama bordeleză gata preparată, ce trebuie doar dizolvată şi e bună de aplicat. Dar tu nu mai lucrezi cu sulfat de cupru, că acesta, pe care noi îl utilizam în concentraţii de 2 – 3 sau 5%, nu se mai fabrică. Am văzut totuşi că s-a comercializat în unele locuri, dar acesta este reziduu de la fabricile de cupru, care nu mai are substanţa activă, însă el este omologat de către nu ştiu cine, ca produs pentru utilizare în construcţii. Dar acei comercianţi l-au cumpărat de la chimicale şi l-au pus la vânzare dincoace. Însă nu are niciun efect la plante şi pomi. Sulfatul de cupru e bun, dar nu se fabrică şi nici nu e omologat pentru agricultură”. La viţa-de- vie, tratamente cu zeamă bordeleză se pot face doar în perioada de repaus vegetativ şi după ce creşterea lăstarilor se atenuează (sfârşitul lui iunie – începutul lui iulie). La pomii fructiferi, ultimul tratament se poate face în faza de buton floral (bo­boc încă nedesfăcut), iar la legume se pot aplica două tratamente: după dezvoltarea plantelor şi pregătirea lor de înflorit, precum şi atunci când legumele ajung la 50 – 60% din mărimea de maturitate. O atenţie sporită trebuie avută şi la concentraţiile aplicate. O concentraţie prea mare poate arde planta.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.