Arhive Zilnice: 23 ianuarie 2019

Vremea a fost apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul a fost mai mult noros şi local ziua a nins slab. Stratul de zăpadă măsoară până la 84 cm la Baraj Firiza. Circulaţia rutieră se des­făşoară în condiţii de iarnă. Carosabilul este umed şi curat pe...

În staţiunea Păltiniş (jud. Sibiu) a avut loc, zilele trecute, cu ocazia Zilei Internaţionale a Snoarbordingului, competiţia de Snowboard Freestyle Open 2019, la care au participat 30 de sportivi cu vârste cuprinse între 10 şi 61 de ani. Prima zi a fost dedicată antrenamentelor, iar...

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei ai Grupei Canine și cei de la postul comunal Ariniș au reluat activitățile preventive adresate copiilor, oferindu-le acestora o lecție despre siguranța personală, asezonată cu un exercițiu de dresaj canin. La mijloc de ianuarie,...

Prin intermediul sistemului PREVENT, Agen­ția Națională de Integritate a emis, anul trecut, 69 de avertismente de integritate pentru potențiale conflicte de interese în proceduri de achiziție publică, cu o valoare totală de 523,5 milioane lei (112,2 milioane euro). Potențialele conflicte de interese semnalate de sistem...

Având în vedere numărul mare de persoane care prezintă diverse afecțiuni respiratorii, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a luat măsurile necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii pacienților internați: • în secția de Pediatrie, vizita se va efectua doar în holul de la...

În Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, cetățeanul turc A.K., în vârstă de 46 de ani, la volanul unui automarfar marca Scania, înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire,...