CA a decis înlocuitorul directorului Ionuţ Marta

0
146

Consiliul de Administraţie al Clubului Sportiv Minaur Baia Mare s-a reunit, vineri, pentru a decide modul de funcţionare din perspectiva administrativ-economică şi sportivă până la sfârşitul sezonului, respectiv strategia pe termen scurt până în iulie 2020.

Potrivit hotărârii Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv Minaur Baia Mare, doamna ec. Raluca Mureşan, contabil şef al clubului, a devenit director interimar, în urma demisiei lui Ionuţ Marta, ocupantul acestei onorante funcţii.
De asemenea, membrii Consiliului de Administraţie au decis înlocuirea lui Ionuţ Marta din funcţia de team manager al echipei masculine de handbal cu fostul remarcabil jucător al echipei de aur a Minaurului, domnul Adi Popovici, care îşi va păstra şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
„Urez succes tuturor componenţilor şi sportivilor care fac parte din Clubul Sportiv Minaur Baia Mare în îndeplinirea obiectivelor. Le mulţumesc pentru perioada în care am luptat împreună pentru atingerea performanţelor sportive şi sunt convins că acest brand inegalabil care este Minaur va avea continuitate la nivel înalt. Le mulţumesc şi suporterilor şi îi rog să rămână alături de echipe pentru că împreună pot aduce victorii însemnate pentru Baia Mare”, a spus Ionuţ Marta în comunicatul postat pe site-ul clubului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.