Expoziţie internaţională de desene la Seini

0
43

La Seini a avut loc vernisajul expoziţiei internaţionale de desen tematic, ediţia a IV-a, organizat de Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” – secţia maghiară. Au fost expuse şi jurizate peste 400 de lucrări selectate, realizate de copii de grădiniţă până la cei din clasa a VIII-a, din Slovacia, Serbia, Ungaria şi România!
Cu această ocazie, un grup de copii pregătiţi de Czompa Demeter Monika au încântat cu programul lor artistic care a cuprins dansuri şi cântece, inspirate din natura, ciripitul păsărilor, foşnetul copacilor, tema anului, fiind „Pasărea Fanteziei”. Au fost alături de cadrele didactice, elevi şi părinţii prezenţi la eveniment, directorii liceului, Doina Boitor, Ioana Kadar, inspectorul general adjunct, IŞJ, Mihai Pop, Lapsanszki Edith – inspector şcolar pentru minorităţi limba maghiară, cu atribuţii pentru minorităţile germană şi rromani, deputatul Apjok Norbert, primarul oraşului, Gabriela Tulbure, care ne-a declarat: „Felicit din toată inima organizatorii, am remarcat şi în acest an dăruirea, priceperea şi bucuria lor şi a elevilor în organizarea şi derularea proiectului anual”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.