Un nou număr din Jurnalul sindical

0
77
Ioana Petreuş, preşedinte SLI Maramureş
Ioana Petreuş, preşedinte SLI Maramureş

A apărut un nou număr din Jurnalul sindical, buletin informativ al Sindicatului Liber din Învă­ţământ (SLI) Maramureş.
În ediţia din aprilie – mai, Margareta Andreica – consilier SLI Maramureş – publică un material despre Ziua Internaţională a Muncii. Pe prima pagină, apare şi un articol despre cursurile de formare autorizate de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) ce au avut loc în luna aprilie pentru membrii SLI Maramureş. Materiale despre activitatea sindicală, publicate în cotidianul Graiul Maramureşului, sunt reluate în acest număr al Jurnalului. Educaţia remedială face subiectul unui alt articol, scris de data aceasta de Simion Hancescu, preşedinte FSLI. Mariana Nuszer-Tînţa, consilier juridic, ofertă detalii despre subiectul legat de articolul 253, în timp ce prof. Ioana Petreuş, preşedinte SLI Maramureş, publică articolul „Cinste şi gramatică”. Plata sentinţelor, acordarea voucherelor de vacanţă şi utilizarea EduSal sunt alte chestiuni abordate în acest număr al buletinului informativ de către Departamentul de Comunicare. Problemele personalului nedidactic din Maramureş sunt expuse, în paginile ce urmează, de către Ghiţă Pop, reprezentant al personalului nedidactic. Un comunicat de presă al FSLI pune pe tapet mai apoi faptul că „Ministrul Muncii prezintă în spaţiul public cifre eronate privind creşterile de salarii din educaţie”. Facilităţile pentru membrii SLI Maramureş în baza legitimaţiei sunt enumerate şi în acest nou număr. De asemenea, se reaminteşte faptul că a fost semnat contractul colectiv de muncă pentru învăţământul preuniversitar. Nu în ultimul rând, sunt prezentate oferte turistice de vacanţă în diferite locaţii din ţară, inclusiv la Centrul Eurosind din Ocna Şugatag. Jurnalul Sindical este tipărit într-un tiraj de 1.200 de exemplare şi este distribuit gratuit membrilor SLI Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.