În Baia Mare • Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi cu permisul anulat

0
89

Marţi seara, în jurul orei 21.20, poliţiştii au fost sesizaţi că pe B-dul Republicii, din Baia Mare, s-a produs un accident cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
La faţa locului, poliţiş­tii au constatat că un băimărean, de 36 de ani, care conducea un autoturism spre B-dul Unirii, în apropierea unei staţii PECO, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens şi a avariat trei autoturisme, care circulau din sens opus. Din fericire nici o persoană nu a fost rănită.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Verificările efectuate de poliţişti au mai stabilit că băimăreanul are permisul de conducere anulat, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În Câmpulung la Tisa
A distrus gardurile şi porţile la 3 locuinţe

Tot marţi, în jurul orei 23.20, în localitatea Câmpulung la Tisa, a avut loc un alt eveniment rutier, de data aceasta pe fondul consumului de alcool.
Conducătorul unui autoturism, care se deplasa din direcţia Sighetu Marmaţiei înspre Săpânţa, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed şi curbă uşor la stânga, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp din lemn, după care a distrus gardurile şi porţile de acces a trei imobile.
În urma accidentului, conducătorul auto a suferit mici vătămări corporale, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În Sighetu Marmaţiei
8 certificate de înmatriculare retrase

Marţi, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au organizat o acţiune pentru verificarea stării tehnice a autoturismelor, având ca scop prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul unor defecţiuni tehnice.
Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a emisiilor poluante, instalaţiei de iluminare etc. De asemenea, a fost verificată corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare şi concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor, precum şi deţinerea şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice.
În urma verificării celor 47 de autovehicule, au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 pentru nereguli tehnice, iar 17 pentru alte abateri. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 8.000 lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au dispus retragerea a 8 certificate de înmatriculare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.