Un album inedit

0
34

Cu ocazia târnosirii bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Oarţa de Jos, Protopopiatul Chioar, care a avut loc duminică, 26 mai 2019, preotul paroh Sorin Spătar a alcătuit, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, un album de peste 160 de pagini, format A4, cu reproducerea tuturor icoanelor din biserică, cu texte de erminie şi din patericul sfinţilor înfăţişaţi în icoane, încât albumul este atât o carte de pregătire duhovnicească unicat, în care sunt descrise părţile componente ale unei biserici, cu icoanele cu care sunt împodobite, cât şi un album de artă, realizat pe o hârtie foarte de bună calitate, scris şi paginat de însuşi părintele paroh, care şi-a făcut astfel ucenicia întru tehnoredactare. Nu lipseşte din lucrare nici istoricul localităţii Oarţa de Jos, situată într-un perimetru în care se află site-uri cu multe vestigii ale antichităţii.
Albumul se intitulează simplu: Pictura bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Oarţa de Jos şi este o carte pe care fiecare preot ar fi bine dacă ar avea-o în biblioteca parohiei, atât pentru iconografia foarte reuşită, cât şi pentru textele pe care le conţine în capitolele lucrării.
„În Ortodoxie, când slujbele sunt corect săvârşite, când imnurile sunt bine cântate şi rugăciunile rostite cu evlavie, dar şi cu dicţie, când lucrările de înfrumuseţare a locaşului de cult sunt executate cu ascultare, responsabilitate şi după canoanele milenare ale Bizanţului, ai impresia că se coboară cerul pe pământ, că te întâlneşti cu sublimul şi sufletul, eliberat de materie, simte odihna veşniciei, iar rugăciunea se rosteşte singură, vorbind, deja, cu Dumnezeu”, spune Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin în prefaţa albumului.
Aşadar, după cuvântul Ierarhului se află scris un Argument, care explică necesitatea scrierii lucrării, urmat de reperele generale despre Parohia Oarţa de Jos, câteva lucruri despre începerea picturii bisericii şi noţiuni introductive despre biserică şi pictură.
Capitolele în care este structurată lucrarea sunt: I. Sfântul Altar; II Iconostasul; III. Naosul. IV. Pronaosul; V. Pridvorul bisericii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.