Satul de vacanţă din Coaş, ocupat în totalitate!

0
820

Toate parcelele disponibile s-au concesionat în satul de vacanţă construit la Coaş – Întrerâuri. Cei care doresc să concesioneze teren pentru construirea unei cabane de vacanţă nu mai au posibilitatea să o facă. Totuşi, primăria este acum într-un proces de verificare a contractelor existente, iar cu cei care nu au respectat clauzele se vor rezilia înţelegerile. Astfel, locurile respective vor rămâne vacante, alţi doritori putând să le concesioneze.
Anul trecut erau construite peste 30 de căsuţe în satul de vacanţă, iar alte 60 de loturi disponibile. În prezent toate sunt ocupate. Sabin Raţ, primarul comunei Coaş, ne-a explicat: „În satul de vacanţă nu mai avem parcele disponibile. Acum suntem în faza de verificare a contractelor şi pentru cei care nu le-au respectat, le vom rezilia. Asta deoarece avem încă o mulţime de cereri din partea cetăţenilor, dar pe care nu le putem onora. Cred că sunt vreo 15 sau 20 de parcele pentru care concesionarii vin şi plătesc redevenţa anuală, însă nu se apucă să şi construiască ceva acolo, ci doar le ţin ocupate. Probabil sunt unii care cred că le pot vinde, dar acest lucru nu e posibil. În caietul de sarcini e stipulat clar ce trebuie să facă persoana care concesionează şi ce nu are voie să facă. Vânzarea lor este exclusă, terenul trebuie preluat de către primărie dacă nu se construieşte pe el. Cei care au concesionat au obligaţia ca în doi ani de zile să înceapă să construiască pe teren. Majoritatea au înţeles acest lucru şi s-au conformat. Noi oricum avem numai de câştigat, că încasăm redevenţa, însă vrem ca cei care iau teren acolo să şi facă ceva cu el. Redevenţa se plăteşte anual, la metrul pătrat. Însă vă pot spune că e foarte căutat satul de vacanţă, zona este una frumoasă. Acum suntem şi la faza de a ajunge în sat şi cu alimentarea cu apă. Mai avem doar 400 metri de conductă de tras. Investiţia este realizată în colaborare cu Vital, unde este în verificare şi proiectul. Acesta presupune o staţie de pompare cu un bazin de captare în vârf. Iniţial, ne-am bazat pe un izvor (n.r. Vidra) pentru alimentarea cu apă şi toată lumea din Coaş a dorit să tragă apă de acolo pe vremuri. S-au făcut şi nişte studii, însă în timp a scăzut mult pânza freatică din sol. Apa curge şi în prezent, dar foarte slab. Singurul lucru pe care l-am putut face cu ea a fost să o dirijăm în balta de pescuit, ce se găseşte în zonă, pentru a oxigena puţin apa. Dar pentru alimentarea cu apă a populaţiei din sat mergem cu coloană de apă”.
Satul de vacanţă a luat fiinţă pe drumul care duce din Coaş spre localitatea Întrerâuri, într-o zonă pitorească a comunei. Calea de rulare a fost asfaltată pe o porţiune de 3,5 kilometri pentru a asigura accesul facil al localnicilor. Astfel, aici au apărut în câţiva ani zeci de căsuţe de vacanţă. Există şi un lac de acumulare, populat cu peşti, aşa că peisajul este de basm pentru oricine. Satul Întrerâuri este situat pe dealurile ce înconjoară lunca râului Lăpuş şi Cavnic. Cele două ape curgătoare se unesc pe teritoriul satului în locul numit „Împreunături”, iar peisajul zonei este unul mirific.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.