Bucuria revederii după 50 de ani

0
60

Încă se mai păstrează tradiția ca absolvenții de liceu să se întâlnească după ani și ani, marcând 35, 40 de ani de la absolvire, ba chiar 50 de ani, cum a fost și în 22 iunie a.c. la Liceul ”Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus.
Absolvenții din 1968-1969, constituiți în 4 clase, două de reală (diriginți Cornelia Lazarciuc și Ion Moise) și două de umană (diriginți Tamara Moise și Maria Babotă) sunt cea de-a 14 promoție a liceului vișeuan. Acești elevi și-au iubit școala, profesorii și au dobândit o temeinică pregătire în meseria practicată.
Înaintea orei de dirigenție, Grigore Coman, unul dintre absolvenți, devenit profesor la liceu, coleg cu foștii lui profesori timp de 35 de ani (dintre care 10 ani ca director) a oferit doamnelor profesoare din partea absolvenților buchete de crini albi. În alocuțiunea sa, afirmă că poate spune cu mâna pe inimă că liceul vișeuan de atunci era o adevărată academie, vizibilă în educația culturală și morală a tuturor elevilor și amintește numele profesorilor, păstrând o frumoasă aducere aminte și recunoștință: Ion Georgianu, Elena Furnică, Ion Moise (ulterior ziarist și scriitor în Bistriţa-Năsăud, decedat, apreciat de cei ce conduc destinele urbei bistrițene, urmând ca o stradă din oraș să-i poarte numele), Martin Metler, Dumitru An­gheluță, Adrian Ridichie, Maria Mihalca, Lupu Petrovan, Ion Bonaț Mihalca, Maria Bora, Elisabeta Gan, Elena Pop, Gheorghe Pop, Maria Bărcan, Gheorghe Bărcan, Liviu Boldor, Laurenția Boldor, Cornelia Lazarciuc, Vasile Lazarciuc, Alexandru Șomlea, Petrache Mureș, Iuliu Manuleac, prezenți la eveniment fiind doar profesorii Ion Țelman, Ni­colae Filip, Tamara Moise, Ileana Dăbală, Eva Malintz, Aurel Ghilezan.
Emoția revederii a trezit participanților noianul amintirilor din anii de liceu, cei mai frumoși ani din viața lor, după cum aveau să spună la ora de dirigenție. Se păstrează un moment de reculegere în memoria profesorilor și colegilor trecuți în eternitate, după care diriginții citesc cataloagele. Fiecare dintre elevii de odinioară prezintă mai puțin aspecte din viața și activitatea lor; ei vorbesc despre familiile lor, despre sănătate, dar mai ales despre copii. Majoritatea au studii superioare, ceea ce denotă nivelul ridicat al pregătirii pe băncile școlii, un merit deosebit avându-l corpul profesoral care s-a străduit să insufle pasiunea pentru învățătură, dar pregătindu-i, înainte de toate, să fie Oameni. Ora de dirigenție se încheie prin cuvântul elevului Lazăr Năsui (organizatorul întâlnirii, actualmente profesor inginer și scriitor), care face un laudațio șefului de promoție din 1969, Năsui V. Vasile din Vișeu de Jos, devenit inginer electronist la Sibiu, unde a lucrat 40 de ani la Întreprinderea Balanța Sibiu.
Depănarea amintirilor continuă și la agapa colegială de la restaurantul Gabriela, până la as­fințitul soarelui, unde, printre altele, s-a luat hotărârea întâlnirii anuale. Ce păcat că lucrurile frumoase durează puțin! Trecut-au anii… și vor trece…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.