Evenimente interculturale la Centrul de Tineret

0
62

Centrul de Tineret Baia Mare organizează, în perioada iunie – septembrie, o serie de evenimente interculturale în care voluntarii străini din comunitate își vor prezenta cultura țării din care provin prin diverse metode: jocuri și animații nonformale, dansuri tradiționale, vizionare de filme, degustări tradiționale.
Astfel, în data de 4 iulie (joia viitoare), de la ora 17, va avea loc cel de-al doilea eveniment intercultural. Acesta va fi dedicat Andaluziei. Iată câteva informaţii mai puţin ştiute despre această comunitate autonomă spaniolă: e locul de origine al genului musical flamenco, locul în care s-au născut Pablo Picasso și Federico Garcia Lorca, tărâmurile de aici au fost inspirație pentru crearea regiunii Dorne din Game of Thrones, iar de-a lungul timpului, în Andaluzia, au co-existat mai multe culturi, printre care arabă, rromă și evreiască, împreună dând naștere la o cultură unică. De asemenea, este zona cu cea mai mare producție de ulei de măs­line din întreaga lume. Următoarele întâlniri vor fi dedicate: Franţei (1 august) şi Portugaliei (14 august). Evenimentul este al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Maramureş, fiind organizat cu sprijin din partea celor de la YMCA Baia Mare și YMCA România. Cei patru tineri voluntari străini coordonatori sunt găzduiți în Baia Mare de către YMCA Romania în cadrul proiectului “Youth Power Space II”, Erasmus+ cofinanțat de Uniunea Europeană.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.