Trăim febra alegerilor de tot felul. Au trecut cele europarlamentare, cum au trecut şi cele ale unui partid care se reformează. Lideri vechi, oxidaţi, cum ar spune un fost senator de Maramureş, lideri noi, pe care nu ai de unde să-i prinzi ca valoare politică. Zboară deasupra unei realităţi care aşteaptă ideile lor. Apar în faţa noastră cu proiecte timide, în care să învestim încredere. Au învăţat arta de a vorbi tare, unul peste altul, pe un portativ restrâns, cu ironie ieftină, dar şi cu sudalme nepotrivite. Eu, alegătorul de trei decenii, pe ce să mă bazez? Că democraţia asta pe care o experimentăm nu-i de lepădat. Atunci care-i baiul?
Cei care sunt desemnaţi să o reprezinte nu prea sunt convingători. Poate suntem noi prea exigenţi? Nu cred. Sub ochii noştri, se folosesc de numele poporului, pentru a se înconjura de privilegii. Fără nici o jenă, democratic, îşi urcă salariile, îşi sporesc indemnizaţiile, îşi atribuie pensii speciale. Încă suntem în tranziţia în care cei de la putere se gândesc mai mult la ei, iar cei din opoziţie nu au spor să-i contrazică. Ba, uneori, le convine. Despre această stare de fapt am scris şi în urmă cu un sfert de secol. Aşa că m-am gândit să creionez un portret de candidat pentru viitoarele alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale. Ne putem întreba şi noi, precum domnul Hamilton, jurist american, membru al Congresului, din partea Partidului Democrat, vreme de trei decenii: cum trebuie să fie un bun om politic?
Dacă americanii sunt frământaţi de această întrebare, apoi noi ce să mai spunem? Pe noi ne interesează cum ar trebui să fie, şi cum este, politicianul român? Da, ne interesează. În primul rând, să ştie să comunice. Să fie uşor de abordat, capabil să asculte, să aibă darul vorbirii. Să se exprime clar, convingător, pe înţeles, chiar să aibă umorul lui Lucian Perţa. Nu neapărat cel parodic, ci poate cel aluziv. Să fugă de discursul vorbelor goale, să nu aibă un limbaj agresiv, să spună mult în cuvinte bine temperate. Să nu se răstească la confraţii din Parlament, dar mai ales în platourile de televiziune. Asta înseamnă să cunoască bine limba ţării pe care o reprezintă. Adică limba română. Domnul Hamilton mai sugerează o calitate pentru un candidat, pentru un politician. Să aibă conştiinţa de sine că nu-i pentru vecie în postul în care va ajunge. Alţii au ajuns. Când va pleca din peisajul politic să lase loc de bună ziua, cum se zice pe la noi.
Politicianul inteligent trebuie să accepte întrebări, dar mai ales să dea răspunsuri clare. Dacă se poate legal, să spună, dacă nu se poate, să explice de ce nu se poate. Să nu creadă că are întotdeauna dreptate. Aroganţa nu-i face bine şi îl îndepărtează de cei care l-au ales. Politica românească a furnizat nenumărate exemple în acest sens. Recunoaşterea greşelii este una dintre calităţile diplomatice ale unui politician. Adică îşi apreciază propriile limite. Limitele omeneşti, dar şi ale funcţiei în care a ajuns. Este haiducie să creadă că poate face mai mult decât îi îngăduie anvergura funcţiei. O condiţie esenţială este să cunoască regulile de funcţionare a sistemului în care a intrat.
Domnul Hamilton mai vorbea de onestitate, credibilitate, motivaţie profesională. La noi s-ar traduce prin competenţă. Aici am pus degetul pe rană. Din câte se vehiculează, o durere a politicii noastre este tocmai procentul mare de nechemaţi, de statui umblătoare, de profitori. Se constată un egoism feroce pentru a se boieri, de a strânge averi indecente. Este strigător la cer să-i vezi, pe unii, că abia au intrat în politică şi nu mai ştiu şă-şi numere banii. Umblă banii după unii politicieni ca umbra după urs. Li se pare că li se cuvine să adune cu patru mâini. Unii se uitau la televizor, alţii agoniseau din greu. Oare de ce intră unii în politică?
Eu cred că vor să facă isprăvi durabile pentru ţară, să facă bine altora. Priviţi în jur, poate veţi întîlni asemenea personaje! Atenţie, domnilor candidaţi! Eu îmi doresc politicieni inteligenţi şi buni. Care nu au somn pentru soarta României, să-i apere economia şi cultura, să-i asigure un loc demn în lume. Sunt câţiva care ţin schela democraţiei visate. Dar cu câteva flori nu se colorează un anotimp. Mi-am permis să creionez un firav portret de candidat, dar şi de politician. Dumneavoastră, dragi cititori, puteţi completa desenul.
