Ceasul așteptat de români, încă din toamna anului 1940, sosise: ne luptam din nou pentru România Mare! Nu aveam alături, de data aceasta, Anglia și Franța, ci Germania lui Hitler, iar inamicul nu se mai afla în sud sau la vest, ci la răsărit. Abandonarea fără luptă a frontierelor și cedarea de teritorii îl adusese în fruntea statului pe generalul Ion Antonescu. Opinia publică vedea în el omul care nu ar fi cedat atât de ușor provincii românești. În iunie 1941, Germania ataca Uniunea Sovietică, iar armata română îi era alături și trecea Prutul pentru a recupera Basarabia și nordul Bucovinei.
Ziarul „Timpul”, care însoțește Ediția „Ziarele României Mari”, numărul 34, are trei apariții în aceeași zi. Aici se publică decretul de mobilizare a armatei și faptul că Ion Antonescu a preluat conducerea trupelor germano-române de pe frontul românesc. Pagina a doua a ziarului publică și ordinul de zi al generalului, care conține cea mai cunoscută comandă din istoria militară a României: ”Ostași, vă ordon: treceți Prutul!” Nu lipsesc din ordinul de zi elementele care au fixat discursul oficial cu privire la războiul de pe frontul răsăritean: recuperarea teritoriilor naționale, eliberarea populației de sub “jugul roșu al bolșevismului”, lupta în numele creștinismului și civilizației europene împotriva ateismului păgân. Trebuie amintit că imediat după ocuparea de către sovietici, în Basarabia și nordul Bucovinei a început prigoana etnicilor români. Măsuri represive de deznaționalizare a românilor basarabeni și bucovineni, deportări în vagoane de vite către Siberia și Kazahstan. Nu putem uita masacrul de la Fântâna Albă, unde au fost măcelăriți peste 3000 de români de către grănicerii sovietici.
Ideea de război sfânt apare în mai multe articole. Recuperarea Basarabiei și nordului Bucovinei nu e doar o aducere acasă a unor teritorii furate, ci și refacerea mândriei naționale și câștigarea încrederii în destinul românesc. Pentru Antonescu, refacerea țării era o chestiune de predestinare. Nu era uitată nici mutilarea Transilvaniei. Lui Mussolini îi vorbește, la Roma, despre abuzurile și atrocitățile comise de unguri în partea ocupată a Transilvaniei. Este sedus și de promisiunile voalate ale lui Hitler, care îi dădea de înțeles că ceea ce se hotărâse la Viena (Dictatul) nu reprezintă ultima pagină a istoriei. Trebuie neapărat știut că deși Germania avea cea mai înzestrată și modernă armată a războiului, îi lipsea un lucru esențial: carburantul.
Pentru Hitler, România era unul dintre cei mai importanți furnizori de petrol și cereale. Economia de război germană nu s-a putut dispensa de petrolul românesc. La 22 iunie, printr-un ordin de zi, Antonescu își anunță armata că sosise ceasul eliberării fraților de dincolo de Prut. Fără să fie precedată de o declarație de război împotriva Uniunii Sovietice, se declanșa Operațiunea Barbarossa. La 25 iulie, se încheiau operațiunile militare pentru eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei. Un comunicat oficial anunța: „din Carpați până la Mare, suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”.
Cele două provincii românești fuseseră eliberate cu prețul a 4.112 morți, 12.120 răniți și 5.560 de dispăruți. Odată eliberate Basarabia și nordul Bucovinei, generalul Ion Antonescu a fost pus în fața unei noi provocări: trecerea Nistrului. Liberalii și țărăniștii au salutat aducerea acasă a celor două provincii răpite, dar au respins ideea continuării luptelor dincolo de Nistru. Se știe că armata română și-a continuat marșul alături de nemți. Continuarea operațiunilor militare în Uniunea Sovietică, după eliberarea teritoriilor românești, a divizat opinia publică din țară. Iuliu Maniu i-a adresat o scrisoare lui Antonescu, în care îl avertiza asupra pericolului continuării luptelor dincolo de Nistru. Omul politic țărănist își motiva opinia invocând alianța dintre Uniunea Sovietică și Marea Britanie, pe care o considera viitoarea câștigătoare a războiului.
Și nu s-a înșelat. Iar Antonescu a plătit cu viața. Sovieticii nu l-au iertat. În Ediția de astăzi a unicei colecții de presă românească (1918-1947) vom afla detalii despre cucerirea Odessei, o victorie scump plătită, care s-a transformat într-una dintre cele mai negre pagini ale istoriei românești. Cred că numai cunoașterea istoriei ne poate face mai lucizi cu viitorul. De aceea vă dăruiesc aceste texte, plecând de la minunata colecție.
