Marţi, 6 august 2019, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Slujba Paraclisului Maicii Domnului la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Turţ Băi, Protopopiatul Oaş.
Cu acest prilej ierarhul a binecuvântat noua troiţă de lemn care este amplasată în curtea interioară a lăcaşului de cult, stareţă monahia Teofana Costea.
În 29 aprilie 2007 a fost pusă piatra de temelie a acestui aşezământ de către Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, pe atunci Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. La început s-a construit clopotniţa şi un Altar de vară.
În primăvara anului 2014 a venit de la Mănăstirea Căşiel monahia Teofana Costea împreună cu încă două maici care sunt din Ţara Oaşului şi astfel a început viaţa monahală la Turţ.
S-a construit un Paraclis de lemn, frumos amenajat în interior cu icoane, unde se oficiază sfintele slujbe. Acum este în construcţie o casă monahală de zid, ce are parter, un nivel şi o mansardă şi va cuprinde trapeza, bucătăria, un atelier de croitorie şi chiliile.
Arhid. Prof. Adrian Dobreanu


























