Ştiinţa Electro Sistem, 12 medalii în Republica Moldova

0
114

În perioada 22-25 august, la Chișinău, în Republica Moldova, s-a desfășurat Campionatul European de Sud Est la Orientare în Alergare, competiție la care au luat startul peste 300 de concurenți din 10 țări, ei întrecându-se în cele 4 probe, sprint, medie distanță, lungă distanță și ștafetă. Zonele de concurs nu au fost foarte grele din punct de vedere tehnic, însă gradul de dificultate al traseelor a fost mărit din cauza fapului că zona a prezentat mari diferențe de nivel. În plus, pădurea fiind foarte deasă, a scăzut mult viteza de deplasare a concurenților.
Nouă sportivi de la CS Știința Electro Sistem Baia Mare au reprezentat România la această com­petiție, sportivi ce și-au obținut dreptul de a lua parte la acest concurs în urma calificărilor din acest an. Comportarea lor a fost meritorie, deoarece în urma celor 4 zile de întreceri ei au reușit să obțină un număr de 12 medalii, dintre care nu mai puțin de 9 titluri de Campion European de Sud Est. Merită apreciată evoluția sportivului Cătălin Vădean, care a reușit să obțină 3 medalii la această ediție de Campionat European de Sud Est dar și medalia de aur cucerită la mare luptă de ștafeta de fete 18 ani, în condițiile în care ea nu era cotată printre favorite, iar cele 3 componente ale ștafetei au doar 14, 15 și 16 ani, toate fiind legitimate la clubul băimărean.
Rezultatele sportivilor de la Ştiinţa Electro Sistem: • Locuri I: Cătălin Vădean la M16 – lungă distanță și ștafetă, Alexandru Catană la M18 – ștafetă, Sebestyen lstvan la M45 – sprint și medie distanță, Alexandra Ro­man la F16 – ștafetă, Alexandra Creciun la F18 – ștafetă, Ştefania Peleș la F18 – ștafetă, Andreea Manu la F18 – ștafetă; Locuri II: Cătălin Vădean la M16 – sprint, Sebestyen Istvan la M45 – lungă distanță; Loc III: Alexandru Biro la M20 – ștafetă.
Aceste frumoase rezultate au ajutat lotul națio­nal al României să se claseze pe locul doi pe na­țiuni, la mică distanță de Bulgaria şi înaintea Moldovei.
Următoarea competiție la care va lua parte CS Știința Electro Sistem Baia Mare va fi Campionatul Național de Orientare în alergare în probele individuale și de ștafetă, cele mai importante com­petiții din calendarul intern. Întrecerile se vor desfășura la Ploiești în perioada 5-8 septembrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.