Începe campania de vaccinare antigripală

0
36

Începe campania de vaccinare antigripală gratuită, din sezonul epidemic 2019-2020. Anul acesta, Ministerul Sănătății a achiziționat 1 .500.000 de doze de vaccin gripal, cu 200.000 mai multe față de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Campania se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi prin unităţile sanitare cu paturi și vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei Ministerului Sănătății şi recomandărilor OMS şi ECDC. Primele 50.000 de doze de vaccin au ajuns deja în teritoriu și sunt utilizate pentru imunizarea personalului medical. Din a doua parte a lunii octombrie, vor fi distribuite și celelalte doze de vaccin, astfel încât să înceapă vaccinarea şi în cadrul cabinetelor medicilor de familie.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a declarat: „În ultimii doi ani, am făcut pași importanți pentru îmbunătățirea activi­tății de vaccinare. Campaniile de vaccinare și informare „door to door” pentru vaccinarea antirujeolă au dus la creșterea numărului de copii vac­cinați în zonele defavorizate. Anul acesta, primim finanțare europeană pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creșterea gradului de vaccinare. Iar în această toamnă, începem mai repede vaccinarea antigripală a personalului medical, cea mai expusă categorie de persoane la îmbolnăvire”.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.