Extinderea alimentării cu apă şi canal continuă la Cavnic

0
42

Administraţia locală din Cavnic a mai făcut un pas în continuarea lucrărilor de extindere a reţelelor de apă şi canal în oraş. Vladimir Petruţ, primarul Cavnicului, a explicat: „Am ajuns la etapa în care putem depune documentele în vederea emiterii certificatului de urbanism pentru obţinerea unei finanţări importante pentru noi, este vorba despre proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în Cavnic. Aşa cum spuneam de ceva timp, lucrările începute de apă şi canal pe zona oraşului s-au oprit la un moment dat în zona cunoscută Şuior, pentru că primul proiect era doar până acolo. Ulterior s-a realizat un alt proiect prin care am reabilitat acele străzi. Am mers mai departe cu acest proiect şi am rezolvat problemele de utilităţi pentru 17 km de canalizare şi circa 8 km de reţele pentru apă. În acest moment documentaţia tehnică este finalizată aşa că depunem cererea pentru certificatul de urbanism în vederea autorizării lucrării, urmând licitaţiile împreună cu operatorul de apă-canal Vital. În urma acestor investiţii, până în 2024, toate locuinţele din Cavnic vor beneficia de apă şi canal”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.