Bărbatul care a incendiat un autoturism în Sighetu Marmaţiei a fost identificat

0
44

Joi, 16 ianuarie, la ora 01.56, un bărbat a sesizat poliţia prin 112 despre faptul că autoturismul său, care era parcat în curtea unei societăţi comerciale din Sighetu Marmaţiei, a fost incendiat.
Alături de pompieri, care au intervenit pentru limitarea şi stingerea incendiului, la faţa locului s-au deplasat poliţişti, care au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere şi au demarat activităţile specifice pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incendiul.
În urma verificărilor, joi după-amiază poliţiştii de investigaţii criminale din municipiu au stabilit că un bărbat, de 45 de ani, din Sighetu Marmaţiei, este bănuit de comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere.
Ca urmare a probatoriului administrat, poliţiştii au dispus internarea acestuia la Spitalul Municipal în vederea efectuării unui examen psihiatric privind capacitatea de exercițiu la momentul sâvârșirii faptei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub supravegherea procurorului de caz.

Prins în Ocna Şugatag în timp ce sustrăgea plăci de andezit

Joi, 16 ianuarie, în jurul orei 11, poliţiştii din Ocna Şugatag au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că, în locul numit Negru Obîrșii se află o persoană care încearcă să sustragă plăci de andezit.
Deplasaţi de urgenţă la faţa locului, poliţiştii au identificat un bărbat, de 48 de ani, din Sighetu Marmaţiei.
Verificările poliţiştilor au relevat că autovehiculul cu care acesta s-a deplasat nu avea aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare, nu era înmatriculat iar bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la furt, conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat, urmând a fi dispuse măsuri legale.

A sustras produse cosmetice dintr-un supermarket din Baia Mare

Joi, în jurul orei 18, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată despre faptul că un bărbat a trecut pe lângă casele de marcat ale unui supermarket fără a achita produsele pe care le-a luat.
Patrula de ordine şi siguranță publică care s-a deplasat la faţa locului a identificat un tânăr, de 20 de ani, din Baia Mare. Verificările au relevat că acesta a ascuns sub geacă produse cosmetice luate de pe raftul supermarketului şi a trecut pe lângă casele de marcat fără a le achita.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 60 lei, a fost recuperat şi predat părţii vătămate, care nu a dorit să depună plângere.
În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.