Doamna Mărioara

0
108

Sunt oameni despre care nu auzi vorbe cu aripi de pasăre. Ei își duc demnitatea vieții într-un firesc în care se regăsesc. Parcă ar trece pe o cărare calmă, dintr-o pădure din Poiana Botizii, peste care, din când în când, se mai abate o furtună. Dar ei se regăsesc, de obicei, în mecanismul unei instituții, căreia îi sporesc armonia și eficiența. În viața unei redacții, prin natura profesiei, cei cu semnătura, adică redactorii, sunt partea văzută a lumii. Ei au parte de aprecieri, ori de reproșuri. Asta-i meseria! Așa este când te joci cu ideile.
Dar într-o redacție sunt colegi care nu semnează cu numele în ziar, ci cu priceperea profesională, cu devoțiune pentru fiecare pagină. Fără ei, edificiul se ruinează. Mai bine zis, nu se înalță. Puteți concepe un ziar fără tehnoredactori? Nicidecum. Ei sunt arhitecții din umbră ai ziarului. Cum importanți sunt și cei care întocmesc bilanțuri și cumpănesc banii. Nu putem închipui un ziar fără tipografie, ori difuzare. Momentul de dimineață al întâlnirii ziarului cu cititorii. Fiecare verigă din acest lanț are rostul ei foarte important. Instituția de presă are și un altfel de pagina întâi. Secretara, așa i-a rămas numele și în vremea modernă. Este prima carte de vizită a instituției. Este atât de firesc acest post în mecanismul editării ziarului încât nici nu-ți închipui că nu ar exista.
La noi, de aproape trei decenii, la intrarea în redacție te întâmpină Doamna Mărioara. Mărioara Pop, pe care o cunoaște lumea după vorbă și purtare. A coborât din Poiana Botizii, satul în care rânduiala vechimii mai respiră în peisaj. Ea, rânduiala, a prins în sufletul Doamnei Mărioara podoaba armoniei cu locul natal. De aceea are ochii plini de obârșii. Vibrează ca frunza fagilor de pe Măgură, când o adie vântul. Nu uit că a coborât în lume, ori a urcat, pe o rază de cântec. Și-a logodit versul profund șlefuit de vremea oamenilor cu muzica cu acorduri unice din Maramureș. Apoi s-a retras din lumea scenei, lăsând alături statuia unor hori cu amprenta proprie. Nestrămutată a rămas admirația pentru valorile nobile ale cântecului. Sus, pe podișor, stau Frații Petreuș, cei care au dat o direcție nouă interpretării printr-un autentic veșmânt sonor.
Pentru Doamna Mărioara casa, poarta, rânduiala gospodăriei fac parte din inventarul cosmic al locuirii. A fost o vreme când pruncii de țărani au auzit chemarea orașului. Am venit mulți care am intrat într-o nouă lume. Printre coborâri s-a numărat și, pe atunci, Mărioara Mureșan. S-a adaptat blocului și străzii. Serviciului de la oraș. Ca mulți dintre noi, cei născuți sub meștergrindă, și Mărioara are în pază două universuri. Unul de la poalele Măgurii, din preajma celebrului borcut, altul de pe strada Progresului din Baia Mare. Are în spiritul ei lampa aprinsă a unui șir de oameni care au ținut trează viața prin luminișuri de pădure.
Că așa se definește o poiană. Chiar Poiana Botizii, al cărei spirit se adună în turla bisericii. Prețuiesc oamenii care vin din istorie cu argumentele lor. Cu simplitatea care zidește pașnica viețuire râvnită și de alții. Pentru mine, Doamna Mărioara face parte din ordinea naturală în care ne putem regăsi. Cu toată nebunia lumii în care trăim, nu greșim dacă nu ne despărțim de firea noastră care ne-a zămislit. Poate se prelinge și la cei tineri. Ceva din obârșiile tăcute. Urmașii noștri – de la Ioana la Julieta – nu uită că mai există și o cumpănă a sărbătorii. Iar astăzi, dacă veți deschide ușa redacției ziarului nostru, să-i spuneți Doamnei Mărioara: „La mulți ani!”
Aceste cuvinte trebuiau spuse cu vreme în urmă. Dar nu pot ocoli legea sărbătorii. Prin discreția ei putem desluși multe însușiri ale omului coborât dintr-un luminiș de pădure.
„La mulți ani”,
Doamna Mărioara!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.