Unitățile de învățământ din Maramureș se pot înscrie și în acest an școlar în competiția pentru obținerea certificatului „Școală Europeană”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării. Competiția se adresează tuturor unităților de învățământ preuniversitar care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale. Odată obținut, certificatul „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.
Competiția „Școală Europeană” constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra dezvoltării profesionale, a culturii organizaționale și a ethosului școlii. Termenul limită pentru trimiterea candidaturilor este 20 martie (acestea vor fi expediate Inspectoratului Școlar Județean Dolj, prin poștă). Candidaturile vor fi evaluate în intervalul 27-30 aprilie. Rezultatele finale și lista unităților de învățământ preuniversitar declarate câștigătoare ale competiției pentru obținerea certificatului „Școală Europeană” – ediția 2020 vor fi publicate pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării după data de 10 mai. Acordarea certificatelor, în cadru festiv, este planificată să aibă loc undeva în intervalul mai-iunie. La cele 16 ediții ale competiției naționale „Școala Europeană” (2004-2019) au participat 2.158 de unități de învățământ din toate județele țării și 862 dintre acestea au primit certificatul și trofeul „Școală Europeană”.