Maramureșeni în carantină

0
190

Se vehiculează diverse cifre, însă, se pare că o situație exactă nu există sau nu este comunicată de oficialități. Un lucru este însă cert, că mai mulți maramureșeni au fost depuși în carantină în județul Satu Mare și în județul nostru. Ei se află în spațiile special amenajate din Sighetu Marmației, respectiv Borșa. Alte 655 de persoane se află în izolare la domiciliu, statistica include și membrii familiilor.
Maramureșeni în carantină există și în județul Satu Mare. Din cele 67 de persoane depuse aici în carantină instituționalizată, cele mai multe sunt din Maramureș.
Un convoi cu 19 mașini cu cetățeni din Maramureș, județele limitrofe și din Republica Moldova, au intrat în România prin PTF Petea. Aceștia au fost însoțiți de echipaje ale MAI. Cum spațiile de izolare din Satu Mare erau deja ocupate, au fost dirijați către Maramureș și județele de unde provin.
Ieri, înainte de orele amiezii, la intrarea în Baia Mare, în zona Metro, se înregistrau cozi lungi de mașini.
“Nu sunt persoane suspecte de Coronavirus în convoi. Sunt persoane sănătoase, asimptomatice, care vin din Italia, din zona roșie, și, conform procedurilor operaționale, vor intra în carantină instituționalizată. Mașinile sunt însoțite de structurile teritoriale ale MAI. În convoi sunt mai multe autovehicule cu cetățenii care vin din străinătate, adică vama Petea. Sunt din mai multe județe, nu doar din Maramureș. Acestea vor pleca spre județele unde domiciliază” – a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.

Declarație la intrarea în România

Poliția Română pune la dispoziție modelul declarației care trebuie completată la intrarea în România. Declarația model se găsește pe site-ul www.politiaromana.ro.
Completarea acesteia cu date eronate intră sub incidența legii, conform articolelor 326 și 352 din Codul Penal, astfel:
• Art. 326, FALSUL ÎN DECLARAȚII: declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
• Art. 352, ZĂDĂRNICIREA COMBATERII BOLILOR:
(1) nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 1 lună la 6 luni sau amenda.
Pentru informarea cetățenilor cu privire la situațiile legate de COVID 19 funcționează linia TELVERDE 0800.800.358.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.