Dacă „păcălești” autoritățile, 4.000 euro sau până la 2 ani închisoare

0
57

Persoanele care intră în România și nu declară informații reale în formularul primit de la autorități riscă până la 2 ani de închisoare, conform precizărilor făcute de Ministerul Afacerilor Interne.
Până în prezent, 19 persoane au dosare penale deschise pe teritoriul României pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
În cazul în care declarația nu este completată cu informații reale, persoana în cauză poate fi închisă pe o perioadă de până la 2 ani și poate primi o amendă de 4.000 euro.
Art. 326 Cod Penal
Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 352.
(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă – avertizează MAI.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.