Patru persoane necunoscute au reușit să plece dintr-un supermarket fără a achita bunurile pe care le-au luat de pe rafturi, însă patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției Baia Mare le-a depistat.
La scurt timp, polițiștii au identificat, pe B-dul Decebal, cele patru persoane. Este vorba despre băimăreni, cu vârste cuprinse între 23 și 37 de ani, care aveau asupra lor produse alimentare în valoare de 300 lei.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru documentarea întregii lor activități infracționale.
Tot luni, polițiștii băimăreni au fost sesizați că agentul de pază al unui alt supermarket a reținut o persoană care intenționa să plece fără a achita produsele luate de pe raft. La fața locului polițiștii au identificat o tânără, de 26 de ani, care avea asupra sa produse luate de pe rafturi.
Prejudiciul a fost recuperat, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
În Suciu de Sus
Prinși în momentul în care tăiau, ilegal, arbori
Luni, după-amiază, polițiștii din Suciu de Sus au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea furturilor de arbori pe raza comunei.
Astfel, în locul numit ,,Valea Malului” de pe raza localității Suciu de Sus, polițiștii au depistat un tânăr, de 20 de ani, și un bărbat, de 38 de ani, care tăiau arbori de esență molid. În urma verificărilor, s-a stabilit că terenul aparține altei persoane, iar aceștia tăiau ilegal arborii.
De asemenea, polițiștii au găsit 18 cioate și 3,3 mc lemn tăiat, care a fost ridicat în vederea confiscării.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.
Prinsă în flagrant cu țigări de contrabandă
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au verificat 59 de societăți comeciale și 18 persoane fizice din Baia Mare.
Pe strada Barajului, polițiștii au surprins o femeie care oferea spre vânzare, la punctul de lucru al întreprinderii individuale, 120 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Țigările, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale au fost confiscate, iar în cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.
Amenzi în valoare de 85.000 lei
Agenții economici surprinși că nu utilizau aparate de marcat electronice fiscale sau cei care au încălcat prevederile legii privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 85.000 lei.






























