Canalizarea, pe final la Moisei

0
50

În comuna Moisei se lucrează intens în această perioadă la mai multe proiecte. Astfel, în derulare sunt atât lucrări de infrastructură, cât și de construire a unor clădiri de utilitate publică.
Concret, vorbim despre noua grădiniță la care vor putea fi duși copiii din toamnă, dar și despre extinderea rețelei de canalizare.
„Până în luna iulie, cel târziu, va fi gata lucrarea în cuan­tum de un milion de euro. Se fac finisările și se execută remedierile la drumurile afectate de canalizare, deoarece acestea trebuie readuse la forma inițială, de la începutul lucrării. Din cauza coronavirusului am avut și întârzieri la graficul lucrărilor, dar s-au făcut acte adiționale, am solicitat prelungirea termenului pentru creditele luate, să putem plăti tranșele actuale, deci s-a rezolvat totul și se lucrează din plin, nu mai există niciun impediment”, a precizat Toader Ștețcu, primarul comunei Moisei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.