Se schimbă lumea?

0
48

Au apărut prematur tot felul de întrebări despre influența coronavirusului asupra schimbării lumii. A oamenilor mai ales, că doar și ei fac parte din lume. Ce să răspunzi când ești întrebat ce lecții ați învățat din criza pandemică? Or, criza nu a trecut, abia că ne găsim în epicentrul ei. Chiar și așa câteva lecții tot învățăm din ea, deoarece orice criză scoate la iveală deficiențele mocnite, de la administrație, gândire, adâncul condiției umane. Ieșim din rotativa obișnuințelor pentru a plonja în necunoscut. Constatăm că nu prea știm din ce se compune viitorul, că trecutul este marcat de erorile noastre, iar prezentul are un statut precar. Intuim, din datele furnizate de autorități și de presă, că suntem antrenați într-un șomaj masiv, regres social și chiar semne de anarhie. Nota de plată încă nu se cunoaște la dimensiuni reale. Îndemnul stând acasă salvăm vieți! ne-a ajutat să încetinim răspândirea molimei, dar a paralizat economia.
Cred că este cea mai acută dilemă din ultima sută de ani. Să alegem între viață și foame. Mulți dintre noi trăim un prezent nemărturisit. Ascultăm comentariile, majoritatea alarmiste, despre boală, moarte, neputințe, spaime colective. Cine poate se refugiază într-un romantism nealterat. Să se bucure de un răsărit de soare, de cântatul păsărilor, de o vorbă bună. Ceva din aerul libertății. Ne este dor de viața pe care am trăit-o până de curând, pe care nu am știut-o prețui la adevărata ei valoare. Câteva lecții le-am deprins deja: uitatul pe fereastră, singurătatea, școala pe internet, neputința de a face bine cu toată ființa ta. Oare toate acestea nu fac parte din schimbarea lumii?
Cred că lumea din imediatul nostru trecut a apus. Revenirea la un normal imprecis va lăsa în urmă multe dintre obișnuințele noastre. Criza este și o perioadă de meditație. Se poate limpezi și relația dintre om, natură și Dumnezeu. Suntem martorii unei realități mai greu de închipuit. În toată măreția ei, știința este, deocamdată, neputincioasă în fața unui virus invizibil, care ne tulbură, neașteptat, rânduielile noastre consacrate. Ne convingem că avem nevoie de știință, dar în aceeași măsură și de credință. Omul în singurătate își dă seama cât de neașezat este lăuntric.
Dumnezeu ne este mai aproape întrucât ne-am făcut altare în case. Bisericile s-au golit fără nici un pact sau agresiune umană. Dar sufletul fiecărui creștin s-a transformat într-o biserică. Unii sunt alertați că biserica nu se schimbă. Dar cum, și cu ce, să-l schimbi pe Dumnezeu? Domnul Martin S. Martin, medic și eseist român din SUA, despre care am mai scris, este uimit de vulnerabilitatea societății moderne. Pe care o credeam stabilă, consolidată, puternică. Se vede limpede, zice doctorul, cum după câteva săptămâni de epidemie, resursele se subțiază periculos. Îl citează pe Trump, care constată schimbarea: „Este prima dată în istoria noastră când guvernul plătește lumea ca să nu lucreze.”
Sunt mirat de numărul mare de negaționiști, care consumă o mare energie în a critica eforturile oamenilor și ale instituțiilor, care se opun răspândirii pandemiei. Strategia unor intervenții este numită exagerare, atac asupra libertăților. S-a văzut că țările care au întârziat să adere la campania de izolare acum își numără infectații și morții. Nu sunt comode, dar noile practici din comerț, transporturi, învățământ, care respectă principiul izolării dau roade. De aici putem crede că noile modele de organizare, inovate și aplicate vor duce la schimbarea lumii. Criza pandemiei, urmată de criza economică, deja anunțată, vor înăspri semnificativ raporturile dintre țări. Cea mai previzibilă schimbare va fi decuplarea economică SUA – China. Așteptăm medicamente și vaccinuri eficace.
Omenirea nu a dispărut niciodată, și nu va dispărea nici acum din cauza unei pandemii. Doctorul Martin crede că oamenii se imunizează, iar virusul, cât ar fi de contagios, nu va găsi destule gazde disponibile. Scriitoarea și universitara Ioana Pârvulescu, cu câteva zile înainte de izbucnirea pandemiei, și-a rugat studenții să-i pună întrebări în legătură cu ce-i interesează. După epuizarea rundei de întrebări, profesoara i-a rugat pe studenți să-și răspundă onest la întrebarea referitoare la felia de istorie pe care o trăiesc. O voce din sala de curs a spus: „Poate și noi o să ne dăm seama, peste un timp, că ceea ce trăim acum e epoca frumoasă.” Unii au zâmbit. Nu-și închipuiau că peste câteva zile va veni pandemia.
Nu încetez a crede că și lupta are partea ei frumoasă. Mai ales când vine victoria.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.