Având în vedere că Praznicul Înălțării Domnului este o sărbătoare bisericească națională de pomenire a eroilor neamului; Ținând cont de faptul că Biserica Ortodoxă Română a pomenit eroii și martirii care și-au dat viața pentru unitatea poporului român și a credinței ortodoxe strămoșești și că eroii au fost pomeniți fără întrerupere, atât în timpurile când România era monarhie, cât și după 1948, când a fost instaurat regimul comunist, slujbele ținându-se doar în interiorul bisericilor, iar după 1990, când ne-am recâștigat libertatea și demnitatea, s-a revenit la pomenirea eroilor în mod solemn și public;
Vă îndemnăm ca joi, 28 mai, de Praznicul Înălțării Domnului la Cer, la ora 12,00 clopotele să sune îndelung în toate bisericile și mănăstirile din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, iar după Sfânta Liturghie să săvârșiți Slujba Parastasului pentru veșnica lor odihnă și pomenire din neam în neam, cu următoarea formulă:
Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor fericiților întru adormire eroi, ostași și luptători români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român, și pentru ca să li se ierte lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie.
Întrucât sărbătoarea cade pe 28 mai, zi în care s-a născut Arhiepiscopul Justinian, Voievodul Spiritual al Maramureșului, îl veți pomeni și pe Înaltpreasfinţia Sa, iar alături de dânsul și pe regii României, întregitori de țară: Regele Ferdinand și Regina Maria, Regina mamă Elena a României, Regele Mihai și Regina Ana care, prin lucrarea și ocârmuirea lor înțeleaptă, au înălțat România creștină între națiunile respectate ale Europei, iubindu-și țara și poporul pentru care au trăit, cu care s-au bucurat și au suferit împreună cu el în toată viața lor.
Veșnică să le fie odihna și pomenirea din neam în neam!
Baia Mare, 26 mai,
† IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului