Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că se pregătește pentru reluarea activității privind acordarea prestațiilor sub forma biletelor de tratament balnear. Persoanele interesate pot depune cererile la casa de pensii în a cărei rază teritorială domiciliază.
Pentru evitarea aglomerației la sediile caselor de pensii se recomandă transmiterea cererilor prin poștă sau prin e-mail. La depunerea cererii pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarul nu mai este obligat să depună copia actului de identitate și talonul de pensie.





























