A fost prins cel mai mare FALSIFICATOR din istoria României

0
109

Cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume, care a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României, a fost prins de polițiști. El a coordonat o rețea care, începând cu 2014 a falsificat bancnote de 100 lei în valoare de 1,7 milioane lei – spun procurorii DIICOT.
Potrivit DIICOT, miercuri, procurorii de la Structura Centrală împreună cu Oficiul Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au făcut percheziții domiciliare în București și la Bușteni.
Procurorii DIICOT spun că, în primăvara anului 2014, trei persoane au constituit un grup infracțional care s-a specializat în falsificare de monedă și punerea în circulație de valori falsificate, grup care își desfășoară activitatea și în prezent. Până acum, membrii grupării au reușit să falsifice 17.065 bancnote din cupiura de 100 lei, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1.706.500 lei.
Liderul grupului infracțional avea rolul de a-i coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea/deținerea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane.
În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.