FIFA a anunțat programul CM 2022

0
28

Fanii fotbalului vor avea ocazia fără precedent de a urmări la televizor şi patru meciuri pe zi, răspândite într-un interval de 11 ore, în faza grupelor Cupei Mondiale 2022 din Qatar, după ce programul competiţiei a fost confirmat miercuri de FIFA.
Datorită distanţelor relativ scurte dintre arenele din jurul oraşului Doha, fanii au posibilitatea de a viziona mai multe meciuri pe zi la turneul final de 32 echipe.
Primul meci al zilei va începe de la ora locală 13.00 (aceeaşi oră în România), în timp ce jocul patru este programat de la ora 22.00 şi se va încheia cu puţin timp înainte de miezul nopţii.
Meciul de deschidere al Cupei Mondiale 2022 va avea loc pe 21 noiembrie, pe stadionul Al Bayt, cu o capacitate de 60.000 locuri.
Finala competiţiei este programată în data de 18 decembrie şi se va juca pe Lusail Stadium, care ca şi Al Bayt va găzdui şi câte un meci din semifinale.
FIFA va aştepta până la tragerea la sorţi, plănuită pentru martie sau aprilie 2022, înainte de a stabili programul exact al meciurilor, cu date şi arenele gazdă. Asta va permite o mai bună armonizare a jocurilor cu fusul orar pentru partenerii de televiziune autohtoni ai echipelor participante.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.